Programul „Prima maşină”, împotmolit

Versiune tiparSend by emailPDF version

Conform surselor online, programul „Prima maşină”, menit să stimuleze vânzarea autoturismelor noi, nu va intra în vigoare la 1 noiembrie, aşa cum anunţase Guvernul. Ministerul Finanţelor cere o serie de modificări, pentru a-l face cu adevărat eficient. Aşadar, programul este amânat pentru o perioadă nedeterminată.

Potrivit spuselor directorului D.G.T.D.P. Ministerul Finanţelor Publice, Ştefan Nanu, „în această ordonanţă noi vedem ca necesare anumite clarificări făcute pe textul ordonanţei. Sunt câteva aspecte care ţin de partea de comision de risc, de fond de risc, noi o să înaintăm iniţiatorului şi iniţiatorul va trebui să demareze procesul de amendare a acelei ordonanţe de urgenţă”. Astfel, Ministerul Economiei trebuie să aplice modificările şi să trimită din nou proiectul pentru aprobare Guvernului. Apoi, Ministerul Finanţelor va publica normele de aplicare.

Programul „Prima maşină” este destinat în principal tinerilor de până în 35 de ani, care vor să îşi cumpere un autoturism. Tinerii vor putea accesa un credit de cel mult 50.000 de lei, cu un avans de 5-10%. Banii se vor returna în cel mult şapte ani, iar jumătate din valoarea creditului este garantată de stat. Guvernul doreşte astfel stimularea vânzărilor de maşini noi.

Lasă un comentariu