Galați: Violeta Nanu a plecat din PNL din cauza eșecului lui Ciumacenco

Versiune tiparSend by emailPDF version

Actualul consilier local Nicușor Ciumacenco, membru PNL și totodată candidat al acestui partid la Camera Deputaților, nu ar fi avut ce să caute pe listele electorale după înfrângerea din alegerile locale din vara aceasta, a declarat, astăzi, președinta Organizației Municipale Alianța Noastră România, Violeta Nanu, fostă membră a PNL Galați. “Lumea mă cunoaște, am mai avut de-a face cu politica… Eu am plecat din PNL pentru că nu mă mai regăseam în acel partid. Când cineva pierde alegerile locale nu mi se pare normal să fie promovat să candideze și la alegerile parlamentare, ba chiar să fie șef de partid... Mă refer la domnul Ciumacenco, nu la domnul Dobre. Era o datorie de onoare, așa mi se părea, dacă ești bărbat, nu?, dacă ai pierdut, mulțumești colegilor pentru susținere și… îți vezi de viața ta ca simplu membru de partid”, a spus Violeta Nanu. Aceasta a adăugat că “domnul Ciumacenco a fost impus de la București drept candidat al PNL”, în ciuda dezbaterii publice organizată în vară de PNL Galați, la Teatrul Dramatic, unde, în fața unui public-elector, mai mulți liberali (printre care și Nicușor Ciumacenco, dar și Violeta Nanu) și-au prezentat, pe scenă, proiectele propuse, urmând ca cel mai bun candidat votat de sală să devină cel propus de PNL în lupta pentru fotoliul de primar al municipiului.

Acum însă Violeta Nanu lasă să se înțeleagă că ceea ce atunci PNL denumea alegerea în mod democratic a candidatului PNL la funcția de primar al municipiului Galați a fost, de fapt, o mascaradă, deoarece deja conducerea centrală a partidului îl stabilise pe Nicușor Ciumacenco drept candidat!

Violeta Nanu a mai precizat că alături de ea au plecat din PNL “alte 25 de persoane, dar eu le transmit deschis tuturor membrilor PNL să vină alături de noi”. Violeta Nanu (candidată la Camera Deputaților, a doua pe listă, după liderul filialei locale Aurel Zamfir – de asemenea, fost PD, fost PNL) a precizat că Organizația ANR Galați are circa 400 de membri și filiale în 34 de localități, în afară de Galați. “Ne-am propus să obținem 10% la alegerile parlamentare, ceea ce înseamnă un mandat de senator și două de deputat”, a mai spus Violeta Nanu, prezentând și candidații ANR – pentru Senat: Paul Ivanov (economist), Nicoleta Chivu, (economist) Laurențiu Bugeac (avocet), Radu Frâncu (licențiat în științe administrative), iar pentru Camera Deputaților: Aurel Zamfir (inginer), Violeta Nanu (inginer), Viorel Nicolau (inginer), Tiberiu Hirschkorn (inginer).

Potrivit Violetei Nanu, dacă membrii ANR vor ajunge în Parlament, vor promova două legi, prima care să “ferească, pe viitor, județul de efectele fenomenelor extreme, precum inundațiile sau deșertificarea”, iar a doua, prin care soțul supraviețuitor să poată prelua integral pensia fostului soț/soție și nu jumătate din această pensie, așa cum prevede acum legislația românească.

Lasă un comentariu