Galați: Unde se pot face grătare fără frică de amenzi?

Versiune tiparSend by emailPDF version

... O întrebare la care, dacă ar fi să răspundem scurt, am putea spune - în aceleași locuri ca și acum un an, doi și  trei înainte. Și asta, pentru că raportul Gărzii de Mediu privind locurile publice și private amenajate special pentru grătar este aproape identic cu cel din 2014 (lucru ce poate fi observat comparând raportările instituției, postate pe site-ul Prefecturii). Cu o excepție - din 2014 până anul trecut inclusiv se mai puteau face grătare la Plaja Dunărea. Acum, se pare că nu. Astfel, potrivit datelor Gărzii de Mediu și ale CJ Galați, cel mai mare loc public amenajat pentru grătare şi aflat la 15 km de municipiul Galaţi se află în Pădurea Gârboavele, aflată în administrarea Consiliului Judeţean Galaţi., Aici se află  138 de grătare,  146 de mese,  307  bănci dar şi locuri de joacă pentru copii. Accesul este gratuit, în Pădurea Gârboavele mai putând fi vizitate şi alte obiective turistice, precum:  Grădina Zoologică şi Muzeul Satului “Petru Caraman”, la care intrarea este liberă. De asemenea, accesul în Pădurea Gârboavele este gratuit, căci actuala administrație județeană a decis să anuleye taxa de ecologiyare - care oricum era modică, dar care îi responsabiliza, într-un fel, pe iubitorii de grătare, să nu lase mizerie în urma lor. Rămâne de văzut anul acesta cum va arăta pădurea după 1 Mai...

Ar mai fi de spus că Grădina Zoologică este deschisă între orele 10 - 20, un bilet de intrare fiind de 6 lei pentru adulţi şi 1,5 lei pentru elevi şi studenţi. Copiii sub 5 ani şi persoanele cu dizabilităţi au intrarea liberă.  CJ Galaţi mai are în administrare şi Balta Zătun, unde sunt amenajate 23 de grătare dar şi 17 căsuţe unde se poate rămâne peste noapte. Taxa  de pescuit la Balta Zătun este de 60 lei/zi lumină;, taxa pentru închiriere căsuță - 70 lei/zi (24 ore); taxa pentru acces și agrement - 10 lei/zi; iar taxa de parcare - 5 lei/zi. În apropierea municipiului Galați se află zona de agrement Vânători, unde se poate pescui și se poate face grătar (taxa de închiriere a unui grătar – 10 lei pentru 2 ore), taxa de acces fiind de 6 lei pentru adulți și 4 lei pentru copii, 4 lei fiind taxa de parcare, iar taxa de campare – 16 lei. Zone amenajată pentru picnic se mai află și la Plaja Dunărea, dar acestea nu sunt funcționale, plaja aflându-se în ample lucrări de reabilitare. Și în Parcul public Rizer din municipiul Galaţi există o zonă unde sunt permise activităţi de picnic, cu excepţia aprinderii focului.  Zone pentru grătar se mai află și la Plaja Brateş şi amenajarea “La Salcâmi” de pe malul Dunării, gestionate de operatori  economici cu capital privat. Cât privește municipiul Tecuci şi restul localităţilor din judeţ, nu există nicio zonă special amenajată pentru grătare.  Există, totuşi, câteva zone indicate pentru activităţi de picnic, fără aprinderea focului, la Cosmeşti Vale şi în Pădurea Buciumeni.

Cât privește faptul că fostul primar Marius Stan nu a fost în stare să amenajeze nici un loc de grătar în plus, în timpul mandatului său, iar actualul edil, Ionuț Pucheanu a reușit chiar să reducă aceste locuri (prin închiderea Plajei Dunărea), în raportul Gărzii de Mediu se precizează - ,,În municipiul şi respectiv judetul Galaţi, numărul spaţiilor special amenajate pentru desfăşurarea activităţii de picnic este total insuficient. Din păcate, Legea privind desfăşurarea activităţilor de picnic nu prevede obligaţia autorităţilor publice locale sau centrale de a amenaja noi spaţii destinate desfăşurării activităţii de picnic ci doar de a prevedea în bugetul propriu sumele necesare asigurării condiţiilor de funcţionare a acestora. În acest sens am solicitat Primăriei Municipiului Galaţi sumele prevăzute în bugetul anului 2017, destinate asigurării condiţiilor de funcţionare a zonelor special amenajate pentru picnic".  Printr-o adresă de răspuns Primăria Galaţi a comunicat că sunt asigurate fondurile pentru  întreţinerea şi asigurarea funcţionării zonei de pinic aferente Parcului Rizer din municipiu, iar prin achiziţii de mobilier vor fi amenajate în 2017 alte două zone destinate activităţii de picnic, dar nu au fost precizate locaţiile. În informare se precizează că în perioada sărbătorilor pascale, Serviciul Comisariatul Judeţean Galaţi al Gărzii de Mediu a întreprins patru acţiuni de control pe linia respectării Legii picnicului, nefiind aplicate sancţiuni. Acţiunile de control vor continua şi în minivacanţa de 1 Mai, dar şi pe toată perioada sezonului estival, se mai arată în informare. Evident, nu vă așteptați să găsiți comisari de mediu sau polițiști locali verificând locurile neamenajate de grătar, cum este mizerabila zonă de sub salcâmii plantați sub podul de peste Siret, vizavi de Auchan, unde merg toți amărăștenii să frigă micii pe jarul făcut direct pe pământ - acea zonă este inexistentă pentru oamenii legii căci, nu-i așa, ce nu se știe nici nu derajează...

Lasă un comentariu