Galați: O nouă rundă Stan vs. Chebac & Picu la UNPR!

Versiune tiparSend by emailPDF version

Epopeea UNPR Galați p(r)ost-electorală continuă. După etapa în care fostul candidat al UNPR pentru Primăria Galațiului, Marius Stan, s-a trezit în situația de a nu-i fi validat nici unul din mandatele de consilier local și județean obținute la alegerile locale (invalidare la care au “ajutat” chiar colegii săi de partid Eugen Chebac și Roman Apostol Picu – acesta din urmă acuzat de Stan că a trădat “pentru ciolan cu fasole” ), fostul primar (împuternicit de la București să conducă UNPR Galați) plănuind să se răzbune crunt prin retragerea sprijinului politic al UNPR pentru cei doi, (caz în care Roman Apostol Picu ar fi pierdut mandatul de viceprimar abia câștigat) recent s-a consumat o nouă “rundă” în lupta care numai politică nu mai pare între cei trei protagoniști. Spunem asta, pentru că martorii care s-au aflat, din întâmplare, pe lângă sediul UNPR din campusul universitar, au povestit, scandalizați, cum cei trei politicieni UNPR s-au certat aprig, în altercație fiind implicată și poliția, chemată prin apelul unic de urgență 112.

Pe scurt, povestea sună cam așa: Marius Stan, însoțit de fiica sa cea mare, au mers la sediul UNPR, pentru a lua câteva acte necesare depunerii cererii de rambursare, din partea statului, a cheltuielilor electorale. După cum se știe, legea spune că dacă respectivul candidat sau partid a obținut cel puțin 3% la alegerile locale, va primi din partea statutului o anumită sumă de bani cheltuită în campanie. Limitele maxime ale acestor sume sunt prevăzute și ele de lege - 52.500 de lei, pentru candidatul la primărie, 31.500, pentru lista de consilieri de municipiu și 105.000 pentru lista de consilieri la CJ. Cum Marius Stan a candidat atât ca primar, cât și ca și consilier local și județean, este clar că acesta ar fi avut o sumă destul de importantă de bani de primit înapoi din partea statului. Și cum data limită era 6 iulie, acesta s-a grăbit la sediu, pentru a lua de acolo documentele justificative în baza cărora să ceară banii de la stat. Numai că ușa sediului UNPR (care, printre altele este și sediul parlamentar al deputatului Eugen Chebac) era puțin închisă cu o cheie pe care Marius Stan nu o avea. Probabil cu gândul că este șeful UNPR Galați (așa cum a anunțat-o și pe facebook, într-o postare de pe 28.06, când a spus că ar avea, de la București, o împuternicire a Biroului Politic Permanent Național UNPR, prin care el prelua șefia organizației județene, în locul lui Eugen Chebac), Marius Stan s-o fi gândit că nu e pagubă dacă forțează ușa, pentru a intra în sediul pe care îl conduce. Numai că imediat cineva – nu se știe clar dacă viceprimarul Roman Apostol Picu sau consilierul județean Mitică Sandu - ar fi sunat la 112 și ar fi reclamat că … persoane necunoscute au intrat cu forța în sediul UNPR! După venirea polițiștilor, care i-ar fi legitimat pe Marius Stan și pe fiica sa, ar fi ajuns și Roman Apostol Picu și Eugen Chebac, acesta din urmă – surpriză de proporții! – se pare cu o nouă țidulă de la conducerea centrală prin care este reconfirmat în funcția de președinte al UNPR Galați (o decizie care are, se aude, propria ei poveste, care sună cam așa – la finele lunii trecute, Marius Stan a obținut de la Biroul Politic Permanent Național UNPR împuternicirea de a fi președinte interimar al filialei locale, decizie dată de conducerea UNPR în ziua/zilele în care această formațiune discuta despre colaborarea cu PNL. Cum UNPR își schimbă politica în funcție de interesul național ... al partidului care oferă mai mult la negocieri, la o zi după, când Alina Gorghiu a spus că nu o mai interesează UNPR, la decizia “generalului”, partidul s-a îndreptat, falnic, spre “iubirea dintâi”, PSD. O mișcare ce a afectat, la Galați, decizia privind conducerea organizației județene, căci Marius Stan se declarase pro-PNL și chiar reclamase la București trădarea lui Chebac, Picu & Co., prin susținerea de către aceștia a PSD-ului. Pentru limpezirea apelor UNPR de la Galați, se pare că atât Marius Stan, cât și Eugen Chebac au fost chemați de conducerea centrală, pentru discuții, însă fostul primar nu a mers, așa că Eugen Chebac s-ar fi dus singur și s-ar fi întors la Galați cu reconfirmarea de a fi președinte al organizației județene).

Revenind la scandalul din sediul UNPR, martorii susțin că în cearta purtată de Eugen Chebac cu Marius Stan și Roman Apostol Picu, s-ar fi făcut referire și la sume de bani pe care fostul primar ar fi susținut că le-ar fi cheltuit din împrumuturi de la fiica sa și nu și din contribuțiile lui Chebac - și nu e prima oară când se aude că Eugen Chebac nu și-ar fi susținut financiar propria campanie electorală (la alegerile locale din 2012, se auzea că Eugen Chebac – candidatul PDL-UNPR la CJ Galați - nu ar fi plătit nici măcar pixurile inscripționate cu propriul nume, care s-au distribuit în campania electorală!).

Una peste alta, episodul care s-a consumat la UNPR demonstrează nivelul politicii locale și confirmă faptul că, din ce în ce mai des, dimensiunea scandalurilor politice este invers proporțională cu puterea politică a formațiunilor respective. Iar dacă fenomenul va continua, ar trebui să ne pregătim de următoarea apocalipsă politică declanșată în PMP.

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Lasă un comentariu