Galați: Miercuri, strada Traian, fără apă rece timp de nouă ore

Versiune tiparSend by emailPDF version

SC Apă Canal Galați informează că miercuri, 19 august, va fi sistată furnizarea apei potabile în intervalul orar 8.00-17.00, pentru consumatorii situați pe strada Traian, pe porțiunea cuprinsă între str. Dumbrava Roșie și€“ str. Tunelului. Potrivit sursei citate, oprirea se face "la solicitarea SC ATLAS SA, pentru executarea lucrărilor de cuplare a conductei noi executate PEHD Dn200mm, la conducta existentă și a branșamentelor consumatorilor la rețeaua nouă, lucrări realizate în cadrul obiectivului de investiții al Primăriei Municipiului Galați,  €œModernizare str. Traian, între str. Brăilei și Metro, Obiect "Reabilitare rețele de apă potabilă și de canalizare, tronson str. Dumbrava Roșie a€“ Parc Rizer, Galati”.

Din această cauză, vor fi afectați consumatorii casnici și agenții economici din strada Tunelului și din strada Traian, tronsonul cuprins între str.Traian c/c str.Tunelului și str.Traian c/c str.Dumbrava Roșie, mai anunță SC Apă Canal. "Rugăm toți consumatorii afectați, să își asigure rezerva minimă de apă necesară pentru intervalul orar precizat. Facem precizarea că, după repunerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apa rece potabilă, există posibilitatea ca aspectul apei să fie opalescent; din punct de vedere bacteriologic și calitativ, aceasta se încadrează în standardele de potabilitate impuse de legislația în vigoare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat consumatorilor afectați de sistarea apei și mulțumim pentru înțelegere", mai transmite sursa citată.
 

Lasă un comentariu