Galați: La Suceveni pământul continuă să o ia la vale

Versiune tiparSend by emailPDF version

Alunecarea de teren apărută acum câteva zile în comuna Suceveni continuă să se manifeste. Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, în ultimele 48 de ore pământul a alunecat cu aproximativ doi metri. Alunecarea de teren se manifestă la circa 20-30 metri de trei case, două locuite și una nelocuită. Alunecarea de teren a antrenat rădăcini de copaci sau bucăți din vie, dar deocamdată nu pune în pericol locuințele. Se supraveghează non stop zona, iar cele nouă persoane care locuiesc în două dintre case au fost anunțate că este posibil să se impună luarea unor alte măsuri, inclusiv evacuarea, dacă situația o va impune. Deocamdată, spun pompierii, nu este necesară evacuarea. S-au identificat însă și spații de cazare dacă se va impune evacuarea. Fenomenul a apărut din pricina zăpezii depuse în zonă la finalul acestei luni.(sursa foto: ISU Galaţi)

Lasă un comentariu