Galați: Geoană - Criza Rusia-Turcia, oportunitate economică pentru România

Versiune tiparSend by emailPDF version

Tensiunea dintre Rusia și Turcia ar putea fi o oportunitate economică pentru România, a declarat, vineri seară, la Galați, președintele PSRO, Mircea Geoană. “Această tensiune în creştere şi periculoasă între Rusia şi Turcia, inclusiv zona de război comercial, care s-a deschis între cele două ţări, ar putea să fie şi o oportunitate pentru noi - vorbim de interesul României-, rute importante de comerţ pe axa nord-sud şi este-vest, cu puţină abilitate ar putea să fie dirijate către noi şi această zonă de instabilitate ar putea să transforme România, o ţară stabilă, o ţară puternic ancorată în NATO şi UE, într-o zonă, un pol de atractivitate pentru comerţ şi investiţii la noi acasă. Sunt situaţii care ne preocupă, dar trebuie să ne uităm pragmatic la interesele noastre. Putem să transferăm din aceste dividende pe spuza noastră şi pe interesele noastre politice şi economice”, a spus liderul PSRO. Acesta a vorbit și despre potențialul economic al zonei de S-E a României, care, de la 1 ianuarie 2016, va putea deveni poarta economică a UE dinspre Ucraina, care, de anul viitor, va fi cooptată în piața de liber schimb a UE. Cu “investiții înțelepte și mai puțină corupție”, partea de E a României se va putea dezvolta economic și ar putea deveni ceea ce a reprezentat în ultimii 20 de ani, partea de V a României, a mai spus Mircea Geoană. “Ianuarie deschide o nouă piață pentru exporturilor românești, piața Ucrainei, care din ianuarie va fii cooptată în piața de liber schimb a UE. Dau un semnal pentru această zonă a țării, care are nevoie de un nou motor de creștere economică și cu investiții în infrastructură, înțelepte, și cu mai puțină corupție, zona aceasta a României poate deveni ceea ce V României a reprezentat pentru România economic vorbind în ultimii 20 de ani”, a spus Mircea Geoană.

Mircea Geoană s-a aflat, vineri seară, la Galați, acolo unde a participat la la Conferinţa Regională a PSRO, eveniment ce trebuia să aibă loc la finele lunii octombrie  dar care a fost amânat din cauza tragediei de la Colectiv. De altfel, întâlnirea de vineri de la Galați a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor de la Colectiv.  În prezența președintelui PSRO Galați, Iulian Aramă, dar și a liderilor și membrilor PSRO din Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Buzău și Vrancea, Mircea Geoană a lansat în dezbatere publică Programul Naţional al PSRO de creare de locuri de muncă. Totodată, Mircea Geoană a vorbit și despre proiectul politic 51%, ceea ce înseamnă că în proporție de 51%, listele PSRO pentru următoarele alegeri, vor fi ocupate de persoane care nu au mai făcut politică. Mircea Geoană a spus că partidul este deschis și celor care au mai făcut politică, dar cu o condiție – să nu planeze asupra lor suspiciuni de corupție. „Anul viitor, obiectivul nostru principal este să spargem monopolul partidelor tradiţionale, care şi la stânga şi la dreapta sunt epuizate ca ofertă, ca şi credibilitate, sunt lovite în stâlpii lor de sprijin, în tot ce înseamnă cazuri mari de corupţie. Nu e zi de la Dumnezeu să nu vedem la televizor câte un lider important din PSD sau PNL sau din fostul PDL, eliminaţi practic din jocul politic pe motive în principal de corupţie”, a afirmat Mircea Geoană.

Cât privește obiectivele politice pentru anul electoral 2016, Mircea Geoană a spus că PSRO urmărește obținerea unui scor electoral format din două cifre, că PSRO va merge singur la alegeri, dar va face alianțe politice post electorale cu partidele care împărtășesc aceleași idei.  „Dincolo de scorul nostru electoral, care sunt convins că va fi unul cu două cifre la anul, avem obligaţia de a crea o nouă generaţie de partide politice în România, o nouă generaţie de politică, în care şi cineva care a mai făcut politică, dar care este integru şi competent, poate şi trebuie să continue pentru că e o meserie care nu se învaţă peste noapte. Deci obiectivul nostru principal este să arătăm pe partea de stânga, centru-stânga, că putem să inovăm în politică, că putem să redevenim credibili, că putem să deschidem uşa către oamenii politici profesionişti, de bună calitate, care vor să schimbe viaţa comunităţilor din România şi destinul nostru naţional (...)Nu toţi din politică sunt corupţi şi ticăloşi, cei care sunt corupţi şi ticălosi nu au ce căuta la noi. Cei care sunt oameni oneşti şi vor să facă treabă sunt bineviți la noi”, a mai spus Geoană.

Lasă un comentariu