Galați: Ecosal comunică discreționar despre campania Ecotic de colectare a deșeurilor electrice

Versiune tiparSend by emailPDF version

Recent, serviciul public Ecosal a încheiat campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice uzate, campanie națională derulată în România de Ecotic. Deși partenerii campaniei de colectare au fost numeroase instituții publice din Galați – Ecosal, Primăria Galați, SC Apă Canal, Transurb SA, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu – serviciul public Ecosal a găsit de cuviință să transmită invitații la conferința de presă doar anumitor segmente de presă.

Potrivit explicațiilor ulterioare ale directoarei adjuncte a Ecosal, Mirela Furtună, invitațiile au fost trimise doar anumitor segmente de presă pentru că: 1 – doar anumiți jurnaliști s-au interesat, în ultimul timp, de activitatea Ecosal (o justificare cel puțin bizară într-un stat democratic și mai ales pentru un serviciu public, plătit din fonduri publice și care are, printre responsabilități și aceea de a informa toţi cetățenii contribuabili – nu doar cei care se interesează! - cu privire la activitățile pe care le desfășoară); 2 – Ecosal a postat pe pagina sa de facebook faptul că va face o conferință de presă (lucru fals, ce poate fi verificat pe pagina respectivă în care s-au postat doar informații după desfășurarea conferinței de presă); 3 – Ecosal a fost doar beneficiarul campaniei și nu organizator și, ca atare, nu ar fi avut responsabilitatea convocării jurnaliștilor la conferința de presă (deși conferința s-a desfășurat în sediul serviciului public Ecosal, Ecotic fiind un ONG din București care, în consecință, probabil s-a bazat pe ajutorul Ecosal pentru diseminarea informațiilor publice).

Trecând peste penibilul explicațiilor, aşteptăm cu interes invitaţii la o reală conferinţă de presă la sediul Ecosal, de unde să aflăm răspunsuri la diverse întrebări, precum: de ce funcţia de director al Ecosal (deţinută până în vară de actualul primar Ionuţ Pucheanu) este în continuare blocată, care este situaţia reală financiară a Ecosal în condiţiile în care edilul tocmai a declarat că în ultimii ani serviciul nu a primit suficienţi bani de la Primărie, pentru funcţionare, de ce s-a majorat taxa de habitat dacă în oraş, în continuare, cetăţenii de la case nu au primit din partea Ecosal nici măcar o pubelă, ce cheltuieli s-au efectuat în acest an cu banii încasaţi din taxa de ecarisaj etc.

Lasă un comentariu