Galați: Dunărea scăzută provoacă pagube transportatorilor

Versiune tiparSend by emailPDF version

Marți, nivelul Dunării, la Galați, a ajuns la 93 de cm, cu 2 cm mai puțin decât luni, iar prognoza hidrologilor arată o scădere continuă a apelor fluviului, până cel puțin pe 19 august. O situație care afectează activitatea economică din porturi, au confirmat reprezentanții Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) dar și a Administrației Dunării Maritime Galați (APDM). Astfel, inginerul șef Corneliu Carp, din partea AFDJ Galați, spune că înregistrează probleme pe Dunărea fluvială, pe segmentul Zimnicea-Belene, zonă aflată sub administrarea autorităților bulgare. Agenții economici care operează pe Dunăre înregistrează pierderi economice, având în vedere că trebuie să încarce navele sub capacitatea maximă admisă, deoarece altfel nu ar putea naviga în zonele în care adâncimea apelor Dunării este mică, așa cum se întâmplă în zona Belene, unde adâncimea minimă este 2,10 m, în timp ce pescajul maxim al unei barje este de 3,5 metri, a mai spus reprezentantul AFDJ.

“Pe Dunărea Maritimă nu sunt probleme, noi asigurăm cele 24 picioare adâncime, cum ne-am angajat și efectuăm dragaj în Cotul Prutului, acum ne aflăm în zona Isaccea. În maxim două săptămâni vom începe și dragajul pe Dunărea Fluvială, la punctul critic de la Bechet, deja am semnat contractele, dar deocamdată sunt asigurate adâncimile minime de circulație. Probleme deosebite sunt însă pe Dunărea fluvială, în zona administrată de bulgari, Zimnicea- Belene, unde cota este de 1,9 metri și avem tendința de scădere, potrivit hidrologilor, deci s-ar putea să apară și alte probleme. În zona Zimnicea-Belene se formează acele țuguiuri și, de pildă, nu mai pot trece 6 unități odată, trece una câte una una și când se suprapun mai multe convoaie, apar întârzieri. În plus, mai sunt navigatori care nu respectă indicațiile și rămân blocați sau sunt obligați să transfere marfa dintr-o barjă în două. Evident că transportatorii au pierderi economice, pentru că degeaba au pescaj maxim de 3,5 metri, dacă pescajul în segmentul administrat de bulgari este de 2,10 metri. O navă care vine din Ungaria, sau chiar mai de sus, care ar putea naviga cu pescaj de 3 metri, nu poate naviga!”, a spus Corneliu Carp.

Potrivit AFDJ, în vara lui 2013, nivelul Dunării, la Galaţi, a ajuns la 76 de cm, în august 2012 - 58 de cm, iar în vara lui 2003, la Galaţi s-a înregistrat un minim istoric, respectiv 37 de cm.

Și directorul APDM Galați, Luigi Marius Ciubrei, spune că în prima săptămână a lunii august s-a înregistrat o scădere cu 50% a numărului de nave care au intrat în porturile Dunării maritime, de la 7-8 avizări, câte se acordau, în medie, într-o lună de vară cu nivel normal al fluviului, la 3-4 avizări, câte a emis APDM săptămâna trecută. “Pot să spun că de la începutul lunii august, s-a constat o scădere micuță de trafic, căci în prima săptămână din august nu am avut prea multe avizări, dar cel puțin săptămâna aceasta a început promițător, cu 12 avizări. Săptămâna trecută am avut 3-4 avizări, în timp ce media ultimelor șase luni arată un număr mediu de avizări săptămânale undeva la 7-8. O avizare înseamnă intrarea-ieșirea unei nave din port. Din punct de vedere al asigurării adâncimilor, în porturile Dunării maritime Galați, Brăila și Tulcea nu sunt probleme, iar APDM a întreprins intervenții în privința asigurării adâncimilor minime în porturile din Brăila și Galați, se lucrează în Portul Mineralier”, a declarat directorul APDM Galați, Luigi Marius Ciubrei. Acesta a adăugat că agenții economici care desfășoară activități pe Dunăre sunt afectați de nivelul scăzut de pe Dunărea Fluvială: “Normal că sunt probleme pe Dunărea fluvială, cu asigurarea adâncimilor. Navele care vin cu marfă dinspre Constanța spre Serbia, Austria sau chiar și România, în zona de sus, aceste nave sunt afectate de scăderea bruscă a Dunării. În acest sens, ei nu mai pot încărca unitățile de transport la capacitatea normală, ci la o capacitate mai mică, pentru că trebuie să navige pe unele zone unde adâncimea apei este de 1,8-1,5 metri. Dar porturile Dunării maritime acum nu sunt afectate economic și sper că nu vor fi nici în următoarea perioadă, până când bunul Dumnezeu va da ploaie”.

Lasă un comentariu