Galați: 81.000 de gălățeni au cardurile activate. Controale la furnizori pentru verificarea utilizării cardului de asigurat

Versiune tiparSend by emailPDF version

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate efectuează, până la începutul lunii iulie, controale care au drept scop verificarea corectitudinii folosirii cardului de asigurat. Aceste verificări vizează toți furnizorii de servicii medicale care au contract cu statul, de la medicii de familie la farmacii, spitale, policlinici etc.

,,Se verifică  modul de introducere a acordării de servicii medicale cu ajutorul cardului de asigurat. Nu urmărim neapărat să dăm amenzi, ci mai ales să vedem cum funcționează sistemul și să facem corecții acolo unde este cazul. Până acum s-au efectuat șase controale, câte unul la Tecuci și Tg. Bujor și restul în Galați. Aceste verificări au vizat medicii de familie și spitalele. Nu am descoperit probleme în timpul primelor verificări”, a precizat dr. Elena Vrabie, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate.

La nivelul județului Galați au fost activate până acum 81.000 de carduri de asigurări de sănătate. Pentru județul Galați au fost emise  435.000 de carduri, din care cel puțin 14. 450 sunt încă neridicate la sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Galați.

Lasă un comentariu