Galați: 11 cazuri de gripă aviară confirmate la Galați

Versiune tiparSend by emailPDF version

Potrivit unui comunicat de presă al ANSVSA, Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Influenţa Aviară – Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat existenţa a 11 cazuri de gripă aviară la păsări sălbatice în judeţul Galaţi. Dintre cele 11 cazuri, trei au fost depistate în Zona Valea Romilor din comuna Iveşti, sat Iveşti, la trei lebede, şi alte opt cazuri, în zona podului de pe strada Hăţaş, din satul Lieşti, comuna Lieşti, la trei lebede şi cinci raţe sălbatice. Totodată, au fost raportate suspiciuni noi, în cazul a cinci lebede de pe fondul de vânătoare nr. 7, din zona Lieşti-Iveşti. Aceste&nbsp cinci suspiciuni de influenţă aviară la păsări sălbatice aşteaptă confirmarea din partea Laboratorului Naţional de Referinţă pentru Influenţa Aviară – Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală. Ca măsuri de prevenție, în cele două zone din Iveşti şi Lieşti s-au montat afişate de avertizare în scopul limitării contactului între oameni şi păsările sălbatice, iar medicii veterinari efectuează inspecţii în gospodăriile populaţiei din zona de supraveghere de zece kilometri în jurul locului unde au fost găsite păsările moarte, dar şi în fermele din zona de supraveghere.

Lasă un comentariu