Galaţi: Universităţile străine, luate cu asalt de mii de tineri

Versiune tiparSend by emailPDF version

Joi, în aula Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, a avut loc Târgul Educațional RIUF 2015, cel mai mare eveniment educaţional din România şi Europa de Su-Est, adresat tinerilor care vor să studieze în străinătate. Potrivit organizatorilor, numai la deschidere au venit peste 3.600 de tineri liceeni, însă numărătoarea se încheie abia la ora 16.00. Evenimente similare s-au desfăşurat deja la Bucureşti (14-15 martie 2015) şi la Cluj-Napoca (17 martie 2015), unde numărul participanţilor a fost, potrivit organizatorilor, de 5.000 şi, respectiv, 2.500. La RIUF de la Galaţi participă reprezentanţi din peste 40 de universităţi din Marea Britanie, Elveţia, Franţa, Olanda, Belgia, Danemarca, dar şi România. Potrivit organizatorilor, taxele de şcolarizare ale universităţilor din străinătate sunt accesibile – de câteva sute de euro pe an -, iar în unele cazuri, studiile universitare sunt gratuite, aşa cum este cazul universităţilor din Danemarca. Pe de altă parte, taxele şcolare de câteva mii de euro sau lire, aşa cum sunt cele pentru universităţile din Olanda sau Marea Britanie, pot fi acoperite prin credite acordate studenţilor de guvernele ţărilor respective. Totodată, programul de studiu este astfel conceput încât studenţii să poată să îşi asigure cheltuielile cu masa şi cazarea, prin lucru part-time.

Miile de tineri veniţi la RIUF au fost nu doar liceeni din Galaţi, ci şi din Brăila, Tulcea şi Focşani. Interesul lor pentru a urma o facultate în străinătate este argumentat simplu: “e mai bine în străinătate, te pregăteşti mai bine pentru viitorul loc de muncă, găseşti mai uşor un viitor loc de muncă, iar diploma de studii este recunoscută oriunde în lume”. În plus, în anumite cazuri, taxele de şcolarizare sunt … zero, aşa cum este cazul universităţilor din Danemarca sau Franţa, unde şcoala este subvenţionată de stat. În alte state, precum Marea Britanie, costurile de studiu pot fi acoperite parte printr-un loc de muncă part-time, parte prin sistemul de burse, care pot amortiza până la 30% din taxa de şcolarizare, dar care, pentru studenţii eminenţi, pot însemna acoperirea integrală a taxei de şcolarizare.

“La târg avem reprezentanţi ai peste 40 de instituţii din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Germania, dar şi din România. În prezent, peste 35.000 de tineri români studiază în străinătate, din care cei mai mulţi, 7.000, în Marea Britanie, 4.000 în Germania şi Franţa şi restul în Olanda şi ţările nordice, iar numărul celor care doresc să urmeze studii universitare în Europa este în creştere. Ceea ce demonstrăm noi prin numărul tot mai mare de tineri care învaţă în străinătate este că studiile în străinătate sunt accesibile. De pildă, în Franţa, Germania sau ţările nordice, studiile sunt gratuite sau au costuri modice, de câteva sute de euro pe an, în timp ce în Marea Britanie sau Olanda, acolo unde taxele sunt de câteva mii de lire sau euro, există împrumuturi guvernamentale ale ţărilor respective, împrumuturi pe care studentul trebuie să le ramburseze, dar doar după terminarea studiilor şi după ce va găsi un loc de muncă îndeajuns de bine plătit încât să îşi permită să poată achita ratele”, a spus Alexandru Ghiţă, preşedinte Educativa, organizatorul RIUF.

La târgul educaţional RIUF au participat şi reprezentanţi ai universităţilor de prestigiu din România care oferă tinerilor alternativa de a studia gratuit sau cu taxe anuale de câteva sute de euro, dar acasă. “Avem o ofertă variată de facultăţi, cu locuri gratuite, subvenţionate de stat sau cu taxă, o taxă care variază între 2.700 – 2.900 de lei pe an... Diplomele eliberate de noi sunt recunoscute oriunde în UE, conform legislaţiei europene, deci nu suntem deloc mai prejos decât universităţile din străinătate. Avantajul nostru este că oferim educaţie de bună calitate aici, acasă, în România”, spune  Marian Crăciun, de la departamentul servicii pentru studenţi al Universităţii  Bucureşti.

Lasă un comentariu