Galaţi: Un meci cu Steaua motivează orice jucător, susţine Florin Marin

Versiune tiparSend by emailPDF version

Antrenorul Oţelului Galaţi, Florin Marin, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă, la care a mai participat şi portarul Dumitru Hotoboc, că speră să obţină puncte în meciul cu Steaua, mai ales că un joc cu echipa campioană motivează orice jucător. El a precizat că Oţelul va avea un meci greu la Bucureşti, unde Steaua este favorită, dar gălăţenii au obligaţia să depăşească blocajul psihic în care se află şi să-şi valorifice şansele pe care le au.

,,Chiar dacă Steaua nu traversează o perioadă foarte bună acum, este o echipă cu jucători de calitate, este campioana ţării şi liderul la zi, deci ne aşteaptă un joc greu. Vom face tot ce este posibil să jucăm fiecare meci la intensitate şi să scoatem cât mai mult din fiecare joc. Steaua porneşte favorită, dar şi noi avem şansele noastre. Ar fi foarte important să câştigăm, pentru jucători, pentru moralul lor, pentru că acum există un blocaj psihic. Am spera la salvarea de la retrogradare doar dacă am câştiga toate jocurile. Şanse teoretice sunt, noi trebuie să câştigăm din cele opt jocuri rămase minimum şapte, dar opt ca să fim siguri. Dar chiar şi în aceste condiţii, îmi doresc cu Steaua şi un rezultat de egalitate, numai să nu pierdem. Oricum, un joc cu Steaua motivează orice jucător”, a spus Marin.

La rândul lui, portarul Dumitru Hotoboc a declarat că Oţelul nu are nimic de pierdut, ca atare trebuie să câştige punct sau puncte pe Arena Naţională. ,,Va fi un meci foarte dificil, dar trebuie să abordăm meciul fără niciun stres, pentru că nu avem nimic de pierdut. Trebuie să facem tot posibilul să scoatem punct sau puncte”, a spus jucătorul.

Florin Marin nu îi poate folosi pe Dică, abia revenit la antrenamente după o accidentare şi Cristea şi Moglan, accidentaţi.

1 Comentarii

anonim (neverificat)
+1
-21
-1
adevarul este ca si suporterii au avut un rol decisiv la imbarbatarea clubului

Lasă un comentariu