Galaţi: Trei săptămâni de trafic de coşmar pe Centură

Versiune tiparSend by emailPDF version

Începute în urmă cu o săptămână, lucrările de reparaţii ale şoselei de pe Drumul Viilor (Drumul de Centură), din apropierea blocurilor ANL, din Micro 13 B, au întins la maxim nervii şoferilor. Şi asta, pentru că muncitorii care se ocupă de lucrări - cei de la serviciul public Ecosal - au decis că este foarte nimerit să lucreze concomitent, pe ambele sensuri, frezând întreaga cale de rulare şi nu alternativ, pe câte o bandă, astfel încât să se asigure cât de cât fluenţă în trafic. În plus, deşi în zonă au fost mobilizaţi câţiva poliţişti locali (la care s-ar fi putut renunţa dacă s-ar fi lucrat, pe câte o bandă de mers, montându-se şi câte un semafor de şantier, aşa cum se face în mod civilizat la astfel de lucrări, prin alte locuri din ţară), cozile de maşini se întind pe kilometri întregi, fiind vorba atât de autovehicule mici, cât şi de TIR-uri sau alte maşini de mare tonaj care au drum pe acolo.

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Galaţi, lucrările se vor finaliza abia la sfârşitul săptămânii viitoare, adică pe 26 mai, ceea ce înseamnă că acestea se vor întinde pe circa trei săptămâni. Cât despre valoarea acestor lucrări care au dat peste cap traficul de pe Centură, deocamdată sursa citată nu a putut prezenta această informaţie. (foto: Grupul Şoferilor din Galaţi)

Lasă un comentariu