Galaţi: Stângă coordonează Dreapta din Republica Moldova

Versiune tiparSend by emailPDF version

Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PNL, George Stângă, a fost desemnat, recent, coordonator al comisiei de relație cu Tineretul Liberal Democrat din Moldova (TLDM), informează reprezentanţii filialei locale. Totodată, George Stângă a fost ales de către reprezentanții de la nivel național ai TNL să ocupe şi funcţia de președinte TNL Rural. Deciziile au fost luate pe 23 ianuarie, la Iaşi, la întrunirea Biroului Politic al Tineretului Național Liberal (TNL), la care au fost prezenţi președintele PNL, Alina Gorghiu și vicepreședintele PNL, Cristian Adomniței. În cadrul acestei ședințe s-a stabilit strategia organizației pentru perioada următoare, anunțându-se demararea unor proiecte de interes național.

Președintele TNL Galați, George Stângă apreciază că „în perioada următoare relația dintre partidele din România și cele din Republica Moldova trebuie să se consolideze, fiind o datorie a românilor să îi ajute pe cetățenii moldoveni în parcursul lor european. Sper să avem o colaborare cât mai constructivă cu reprezentanții TLDM, una care să se concretizeze în cât mai multe proiecte comune”. 

Lasă un comentariu