Galaţi: Spitalele CFR şi Sf. Andrei, dotate şi cu ajutorul ArcelorMittal

Versiune tiparSend by emailPDF version

ArcelorMittal Galaţi continuă seria donaţiilor pe care le face în unităţile sanitare din Galaţi, oferind o instalație de anestezie pentru Secţia Chirurgie a Spitalului C.F.R. şi alte echipamente necesare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sfântul Apostol Andrei”. “Ca membru responsabil al comunităţii, continuăm să sprijinim proiecte pentru acoperirea nevoilor critice ale sistemului public de sănătate”, a declarat Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi. “Echipamentele moderne vor aduce valoare adăugată serviciilor de îngrijire medicală oferite cetăţenilor din judeţul Galaţi. Ca parte a programului nostru pe termen lung dedicat comunităţii locale, vom continua să sprijinim şi să implementăm proiecte care se axează pe sănătate şi educaţie”. “Această donaţie ne-a permis să reluăm – în condiţii optime – operaţiile în cadrul spitalului nostru. Astfel, vom continua să salvăm vieţile pacienţilor”, a declarat dr. Gabriela Ionescu, managerul spitalului CFR.

De asemenea, ArcelorMittal a oferit alte patru monitoare pentru funcţii vitale, două elevatoare pentru pacienţii netransportabili şi un echipament video de intubare dificilă, pentru Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. “Acum avem 12 monitoare pentru funcţii vitale de ultimă generaţie, toate donate de Combinat. Elevatoarele destinate persoanelor care nu pot fi transportate, ne facilitează activitatea şi îmbunătăţesc serviciile de îngrijire oferite pacienţior. Echipamentul pentru intubare dificilă, care utilizează camera video, poate salva vieţi”, a declarat dr. Nicoleta Lupu, managerul Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.  În acelaşi timp, sunt în desfăşurare alte proiecte privind donarea de echipamente medicale necesare pentru Secţiile de Arși, Ortopedie şi Unitatea de Primire Urgenţe ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, mai informează purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu.

Lasă un comentariu