Galaţi: Operaţie de succes a doctorului Bacalbaşa - Alina Gorghiu a scăpat de pietrele la rinichi, fiind zdruncinată prin gropile judeţului!

Versiune tiparSend by emailPDF version

Prezentă la Galaţi, unde a susţinut o conferinţă de presă, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a ţinut să îi mulţumească, personal, doctorului Nicolae Bacalbaşa, preşedinte al CJ Galaţi, întrucât "vineri, cât am mers prin judeţul Galaţi, am eliminat două-trei pietre la rinichi, aşa de mari sunt gropile din drumurile judeţene! Este o glumă, da, dar este o realitate tristă pe care cred că fiecare cetăţean ar trebui să o reproşeze admistratorului judeţului. Eu ştiu că preşedintele CJ Galaţi stă foarte bine la capitolul glume şi umor, dar stă foarte prost la capitolul eficienţă şi indiferent de la ce partid ar fi, aş spune acelaşi lucru - este de neadmis să fiţi un judeţ rupt de România, pentru că nu aveţi căi de acces decente, ca să nu mai vorbesc de cum arată". Alina Gorghiu a criticat şi administraţia oraşului Tg. Bujor, un oraş pe care copreşedintele PNL l-a văzut ca pe un loc în care "am impresia că special este ţinută acea comunitate pe loc, lipsită de orice speranţă şi încredere în administraţie, o comunitate pe care mi-aş dori să o schimb cu o guvernare liberală".

Realitatea de la Bucureşti şi cea de la Galaţi şi procentele lui Ciumacenco

Critica Alinei Gorghiu la adresa administraţiei din Tg. Bujor nu a fost, totuşi, completată de "adevărul istoric" şi anume acela că Tg. Bujor a avut şansa (dar a pierdut-o!) de a avea o conducere liberală, căci primarul Laurenţiu Gâdei, a câştigat, în 2012, mandatul pe lista PDL, partid pe care ulterior l-a părăsit în favoarea PSD, fapt care nu i-a adus niciodată nici măcar excluderea din PDL (pe vremea când acest partid încă mai exista), în lipsa oricăror reacţii ale liderilor Mircea Toader şi Doru Resmeriţă, aflaţi în tăcere deplină, sâmbătă, de-a dreapta şi de-a stânga Alinei Gorghiu, la conferinţa de presă de la noul PNL... În lipsa explicaţiilor celor doi foşti democrat-liberali către Alina Gorghiu, declaraţiile co-preşedintelui (făcute, de altfel, de aceasta, cu bună credinţă, dar percepute drept o autoironie la adresa PNL de către gălăţenii care nu au amnezie politică), nu au făcut altceva decât să confirme încă o dată (dacă mai era nevoie!) ruptura de comunicare dintre Centru şi teritoriu atunci când vine vorba despre un partid politic.

Ciumacenco, în top?

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu şi primvicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu au participat, timp de două zile, la mai multe întâlniri cu membrii organizaţiilor PNL din judeţul Galaţi. Programul a cuprins, vineri, mai multe deplasări în judeţul Galaţi, cu precădere în localităţile conduse de primari PNL şi discutarea cu membrii de partid despre strategia pe care o vor adopta în campania electorală de anul viitor. Potrivit Alinei Gorghiu, candidaturile celor interesaţi vor fi depuse până la finele lunii iunie, cei mai buni candidaţi vor fi selectaţi prin competiţie internă în partid, astfel încât în luna septembrie, candidaturile să fie clare.

Deşi Alina Gorghiu nu a intrat în detalii privind competiţia internă din partid, în privinţa stabilirii candidaţilor, se pare că deja PNL Galaţi a efectuat cel puţin un sondaj de opinie pentru a vedea cât de simpatizat este aspirantul la fotoliul de primar al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco. Potrivit rezultatelor sondajului (pe care nu vom pune prea mult preţ, nefiind unul asumat oficial de PNL), Ciumacenco s-ar afla cu aproape 20% peste capitalul de simpatie al actualului primar Marius Stan, care este depăşit cu 2% chiar şi de către cel mai bătrân candidat la primărie care ar putea dori să-şi încheie cariera politică prin revenirea la cârma oraşului.

1 Comentarii

john wayne (neverificat)
+1
+17
-1
bine dom'le

Lasă un comentariu