Galaţi: Nu s-a asigurat şi a intrat în stâlp

Versiune tiparSend by emailPDF version

Accident cu victimă. Un bărbat de 30 ani, din Galați, în timp ce conducea autoturismul pe strada G. Ventura, la intersecția cu strada H. Coandă, având intenția de a efectua viraj spre stânga, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public aflat pe trotuarul străzii. „În urma impactului a rezultat rănirea unui tânăr de 29 ani, din Galați, pasager în autoturism, care a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Galaţi. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un comentariu