Galaţi: Nu o să avem consulat polonez la Galaţi

Versiune tiparSend by emailPDF version

Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marcin Wilczek, s-a aflat, miercuri, la Galaţi, unde s-a întâlnit cu prefectul judeţului Galaţi, Aurelian Panaitescu, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea şi primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. În cadrul discuţiilor cu autorităţile locale, s-au discutat posibilităţile de colaborare bilaterală economică, culturală şi educaţională. În acest context, ambasadorul a precizat că România şi Polonia sunt parteneri strategici în UE şi NATO, iar în Marea Neagră au loc exerciţii NATO sub comandamentul unei nave poloneze şi cu participarea unei nave poloneze. Demnitarul a menţionat că schimburile comerciale dintre România şi Polonia au ajuns la aproape cinci miliarde euro, iar investiţiile poloneze în România se cifrează la 500 milioane euro. "Toate acestea s-au construit pe bază de simpatie, prietenie şi relaţii foarte bune... Guvernul polonez este foarte puternic angajat în prezent în dezvoltarea infrastructurii dintre Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică, în cadrul Uniunii Europene şi sunt convins că dezvoltarea acestor trasee de comunicare ne va apropia şi mai mult unii de ceilalţi", a spus Marcin Wilczek, care le-am mulţumit autorităţilor locale pentru primirea frumoasă.

Oaspetele a vorbit şi de prietenia dintre Galaţi şi Polonia, amintindu-şi că în oraşul teilor, "Polonia, înainte de Război a avut aici consulat, ceea ce înseamnă că Galaţiul a fost o regiune importantă pentru Polonia cum astăzi România este un partener important pentru Polonia". Întrebat dacă în virtutea relaţiei de prietenie de lungă durată cu oraşul gălăţean, a discutat cu autorităţile locale despre posibilitatea redeschiderii la Galaţi a unui consulat al Poloniei, ambasadorul a răspuns scurt: "nu".

Lasă un comentariu