Galaţi: Mai mare ruşinea! Campionat mondial de hochei printre gropi, praf şi câini

Versiune tiparSend by emailPDF version

Nimeni nu înţelege cum naiba de Galaţiul a reuşit să obţină marea onoare de a organiza Campionatul mondial de Hochei, eveniment care nu s-a mai produs în oraşul de la Dunăre de 38-40 de ani. Nedumerirea nu este legată de starea patinoarului – căci înţelegem că Federaţia de Hochei a verificat toate condiţiile şi a constatat că gheaţa e bună, scaunele pentru public - OK, luminile - în regulă, numai bune pentru transmisiile tv de la TVR -, însă ce te faci cu exteriorul perimetrului în care se vor desfăşura meciurile, adică ce te faci cu restul oraşului?

Din ce am înţeles până acum, săptămâna viitoare vor veni în Galaţi sportivi din Belgia, Serbia, Islanda, Australia sau Spania. Cum vor face autorităţile să nu le crape orbazul de ruşine faţă de strănii aceştia care vor trebui, totuşi, să se deplaseze prin oraş, de la Hotelul Vega, unde vor fi cazaţi, şi până pe Coşbuc, la Patinoar, nu înţelegem, neam! Doar dacă ar fi transportaţi cu elicopterul ar putea să ignore gropile din şosele, praful de pe străzi, haitele de câini, ruinele Mehidului, pline de fecale şi hoituri, iar “atracţiile locale” pot continua. Cum vor face apoi cu sportivii la intrarea acestora în patinoar? Îi vor lega la ochi pentru a nu vedea dalele crăpate de pe jos, sau pereţii coşcoviţi de afară?

Sunt şi alte nedumeriri, precum de ce Transurb şi Primăria nu au stabilit deja un program prelungit de funcţionare al mijloacelor de transport în comun, având în vedere că meciurile de hochei se vor termina seara pe la ora 23.00? În plus, înţelegem că sportivii ar putea fi plimbaţi pe Faleză, dar şi pe Dunăre, într-o croazieră şi chiar până la Brăila (pe şosea). Din nou, va fi interesant de văzut pe unde vor ieşi din oraş autocarele cu sportivii, astfel încât aceştia să nu vadă urâţenia de intrare în oraş, unde până şi stema este murdară, sau ce le vor răspunde gazdele sportivilor când aceştia vor întreba, de pildă, care este programul plimbărilor pe Dunăre, că poate vor să ne facă reclamă, să vină aici şi prietenii sau rudele lor?

Ceea ce încerc să spun este că Galaţiul este complet nepregătit pentru un astfel de eveniment, deşi a avut tot timpul din lume să se pregătească. Dacă administraţia locală din Galaţi ar fi fost luată prin surprindere, fiind anunţată, să spunem, în urmă cu o săptămână-două, că “uite, Federaţia de Hochei a decis să facă campionatul la Galaţi”, înţelegeam lipsa de reacţie a acesteia. Însă în condiţiile în care, anul trecut, pe vremea asta, primarul de atunci Marius Stan se lăuda (e drept, în campanie electorală) cu faptul că în aprilie 2017 la Galaţi se va organiza Campionatul Mondial de Hochei, chiar că nu există nici o scuză pentru starea jalnică în care arată oraşul cu doar câteva zile înainte de acest (presupunem) mare eveniment. Din păcate, în locul unui moment în care Galaţiul ar fi putut beneficia de o reală promovare internaţională, venirea sportivilor străini în oraş ar putea fi o idee chiar mai rea decât cea a anulării campionatului…

Lasă un comentariu