Galaţi: Legea administrării porturilor va fi modificată!

Versiune tiparSend by emailPDF version

Rezultatele anchetei privind activitatea din Portul Constanţa, analiză desfăşurată în cadrul comisiei parlamentare de transporturi indică necesitatea modificării legislaţiei în vigoare privind desfăşurarea activităţilor în porturile României, a declarat, astăzi, deputatul PNL Mircea Toader, vicepreşedinte al comisiei de transporturi. Potrivit acestuia, deja se lucrează la un proiect de lege ce vizează modificarea OG 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată.

Deputatul Mircea Toader a precizat principalele modificări pe care le vizează proiectul de lege: înlocuirea actualelor contracte de închiriere a infrastructurii folosite de porturi cu contractele  de subconcesiune, acordate pe o durată de maxim 49 de ani, dar doar în funcţie de investiţiile realizate sau în curs de realizare şi de numărul de noi locuri de muncă create; introducerea clauzei de trafic, în sensul menţinerii valorii redevenţei stabilite iniţial, doar în cazul în care în portul respectiv se înregistrează traficul portuar anticipat, iar în cazul unui trafic mai mic, portul va plăti o redevenţă mai mare de la 2 la 5 ori, pentru ca în cazul unui trafic mai mare, redevenţa să fie înjumătăţită; eliminarea numirilor politice în conducerea porturilor, prin numirea managerilor de porturi şi membrilor CA, doar dacă aceştia au experinţă de minim 10 ani, respectiv, 5 ani în domeniu; obligaţia de reinvestire în activitatea portuară a 90% din profit şi alocarea a doar 10% din profit pentru plata acţionarilor şi salariaţilor (faţă de 20%, cât este prevăzut în prezent), dar şi restricţionarea cuantumului salariilor la maxim 60% din venituri, faţă de situaţia actuală, când nu există nicio limită în acest sens; trecerea platformelor portuare în domeniul public.

Potrivit lui Mircea Toader, proiectul de lege se discută în prezent cu operatorii navali, va fi supusă dezbaterii publice, va intra apoi în dezbatere în comisia de transporturi, urmându-şi parcusul legal, astfel încât până la finele anului, va fi promovată.

Lasă un comentariu