Galaţi: Hibe legislative - Fotografierea votului, permisă sau interzisă?!?

Versiune tiparSend by emailPDF version

O hibă în Legea 370/2014 privind alegerea preşedintelui permite fotografierea votului în cabina de vot, aceasta ar putea fi concluzia trasă în urma deciziei luată de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 18 Galaţi. O concluzie care, însă, nu este şi lipsită de urmări penale!

La BEJ a fost depusă în această dimineaţă o sesizare a ACL prin care alianţa solicita biroului să emită o decizie prin care să se interzică fotografierea buletinului de vot în cabina de vot. Potrivit repreyentanţilor ACL, sesizarea depusă la BEJ de ACL a fost însoţită de un SMS, trimis de pe numărul de telefon mobil al consilierului local PSD Marius Humelnicu. Textul SMS-ului sună astfel: „Bună ziua. Am vorbit cu domnul Popa, s-a modificat legea, fiecare alegător poate dacă doreşte să îşi fotografieze votul. Atenţie mărită şi comunicaţi orice neregulă”. Reprezentanţii ACL susţin că SMS-ul a fost trimis tuturor membrilor PSD din secţiile de votare. Pe de altă parte, consilierul local PSD Marius Humelnicu a recunoscut că a trimis respectivul SMS, dar a precizat că a făcut o eroare, căci, în realitate, ar fi vrut să transmită un alt mesaj - acela că membrii PSD din secţiile de votare pot fotografia listele suplimentare şi pe cele ale celor care au solicitat urna mobilă, asta în cazul în care preşedinţii secţiilor de votare refuză să le prezinte.

Legea nu prevede negru pe alb că nu ai voie să fotografiezi votul!

Potrivit purtătorului de cuvânt al BEJ Galaţi, Andi Mihalache, care este şi şeful AEP Galaţi, BEJ a respins sesizarea pe motiv că legea 370/2014 privind alegerea preşedintelui României nu prevede interzicerea fotografierii buletinului de vot.

„Analizând sesizarea primită şi luând în consideraţie prevederile Legii 370 care nu reglementează acest lucru, analizând sesizarea privind violarea confidenţialităţii votului am ajuns la concluzia că atât timp cât fotografierea este făcută de persoana care votează şi, repet, nici Legea 370 nu interzice fotografierea buletinului de vot. Ba mai mult, am făcut o solicitare şi către BEC dacă se interzice intrarea în cabina de vot, a alegătorilor, cu mijloace de preluarea a imaginii, iar BEC a specificat faptul că Legea 370/2014 nu interzice. În consecinţă, în unanimitate, BEJ a respins sesizarea ACL.

Solicitarea ACL era ca BEJ să dea o decizie prin care să se interzică fotografierea buletinului de vot. Ţinând cont că legea nu permite acest lucru, nu putem veni noi să completăm legea în vigoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al BEJ Galaţi.

1 Comentarii

neculai dumitru (neverificat)
+1
-2
-1
Buna ziua! ieri 2 nov.in sectia de votare nr.223 Malaga ,am dorit sa-mi fac o fotografie in momentul introducerii votului in urna.! Mi s-a spus ca e interzis! E inerzis numai in cazul meu ? caci am vazut o multzime de fotografii cu acelasi moment,incepand de la majoritatea candidatilor politici pentru presedentzie cat shi multzi altzii? DE CE? mie mi s-a spus "INERZIS"! Va multzumesc ptr.raspuns.

Lasă un comentariu