GALAŢI: Gata! Ponta poate veni liniştit mâine!

Versiune tiparSend by emailPDF version

Dis de dimineaţă, la sensul giratoriu de la intrarea în oraş, dinspre dig, au apărut panouri publicitare de pe care gălăţenilor le zâmbeşte primarul Marius Stan, asigurându-i pe toţi că îl va vota pe Victor Ponta. Panoul este amplasat în imediata vecinătate a unui banner electoral al candidatului Dreptei, Klaus Iohannis, astfel încât să nu fie niciun fel de confuzie, iar toată lumea să înţeleagă mesajul – primarul, până mai ieri membru PNL, Marius Stan, ales în 2012 de pe listele USL şi care s-a înscris recent în UNPR, îl susţine acum pe candidatul PSD+UNPR la preşedinţia României, Victor Ponta.

Panoul nu a fost instalat degeaba la intrarea în Galaţi, fiind un semn că de această dată premierul României, Victor Ponta, chiar va veni, joi, la Galaţi, după ce, săptămâna trecută, a fost la un pas de a vizita oraşul de la Dunăre, deplasare contramandată în ultimul moment, căci primul ministru a dat curs invitaţiei celor din Republica Moldova.

Panoul electoral elimină şi discuţiile rău intenţionate ale contracandidaţilor PSD-ului care susţineau că recenta întâlnire a edilului cu candidata PMP la preşedinţia României, Elena Udrea, era un semn clar al faptului că Stan va trăda noul partid în care abia a intrat, UNPR, în favoarea Mişcării Populare.

Conform programului vizitei de mâine, la Galaţi, Victor Ponta va vizita, la ora 10.00, Spitalul de Copii „Sf. Ioan”, după care va merge în combinatul siderurgic ArcelorMittal, iar de la ora 12.00, se va întâlni cu membrii şi simpatizanţii la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.

Lasă un comentariu