GALAŢI: Gălăţenii se pot trata la ei acasă cu medici din Bucureşti

Versiune tiparSend by emailPDF version

Marţi şi-a deschis porţile în Galaţi prima Hyperclinică MedLife din oraş. Noua Hyperclinică, spun cei care au deschis-o, prima din sud-estul României, aduce în premieră la Galaţi cea mai modernă aparatură şi echipamente medicale de ultimă oră. „Am ales Galaţiul pentru că oferă un mediu de afaceri stabil. Am investit în aparatură circa 800.000 de euro. Am vrut să aducem această clinică aproape de gălăţenii care până acum se tratau departe de casă. 35.482 de pacienţi gălăţeni s-au tratat până în prezent în spitalele noastre din Bucureşti. Avem de gând să mai deschidem o clinică similară şi la Iaşi. Ca şi cadre medicale avem circa 30-40 de medici din Bucureşti, care vor veni o dată sau de două ori pe săptămână pentru a consulta pacienţii. Avem însă angajaţi şi medici din Galaţi. Practic, avem trei sferturi din corpul medical din Capitală şi un sfert din Galaţi”, a precizat   Mihail Marcu, preşedintele Consiliului de Administraţie.

La inaugurare a fost prezent primarul Marius Stan, invitat de organizatori. De altfel, primarul este şi el un cunoscător al serviciilor oferite de acest lanţ de clinici şi spitale, dar doar în scop preventiv.

Lasă un comentariu