Galaţi: Distracţie de Ziua Dunării, ce avem şi ce-am pierdut?

Versiune tiparSend by emailPDF version

Ziua Internaţională a Dunării este sărbătorită şi în acest an la Galaţi, Primăria municipiului Galaţi alocând 130.000 de lei pentru programul manifestărilor dedicate acestui eveniment. Totuşi, în acest an, sărbătoarea organizată de Primărie a cuprins doar două zile (duminică, 28 iunie şi luni, 29 iunie) de concerte (Ansamblul ”Transilvania”, Adrian Naidin și Ionuț Micu (exPhoenix), spectacol de teatru cu Horațiu Mălăiele); luni, 29 iunie - recital ”La Musica Orchestra” (partituri celebre și muzică de film), recital Valentin Boghean&Band (Republica Moldova), proiecţii de film în aer liber - parcă pentru a ni se aminti încă o dată că nu avem cinematograf la Galaţi (sâmbătă - ”Funeralii fericite” - film difuzat, anul trecut, la Galaţi şi duminică - filmul documentar ”Dunărea-Amazonul Europei”), în timp ce anul trecut, Primăria a închis Faleza Superioară timp de trei zile, de-a lungul căreia s-a instalat un banner gigant (286 de metri lungime și peste 2 metri înălțime, reprezentând întreg parcursul Dunării, de la izvoare până la vărsare, la o scară de 1 : 10.000.), a adus artişti şi trupe consacrate (DJ Vali Bărbulescu, Anda Adam, DJ Project, 3 Sud Est, DJ Liviu Hodor, CRBL, Vama, Pyro Events Team Fireworks Design – Români, Vasile Şeicaru, Compact, Voltaj, Pyro Musical Show (Pyro Vison – Austria)) şi, cireaşa de pe tort, a plătit pentru două spectacole pirotehnice, a câte 20 de minute, spectacole despre care s-a spus că ar fi fost unice în Europa.

Cost total alocat în 2014 pentru Ziua Dunării - 800.000 de lei (conform anunţului pentru licitaţia organizării Festivalului Dunărea Noastră), aproape de şase ori mai mult decât a alocat municipalitatea în acest an pentru aceeaşi ocazie (130.000 de lei).

Este adevărat, sunt şi diferenţe. Anul trecut, la spectacolele organizate pe Faleze Dunării (la Elice) au venit mii de gălăţeni, iar spectacolele pirotehnice au umplut youtube-ul cu filmuleţe despre Galaţi, în timp ce în acest an, modestia de evenimente organizate de Primărie a adunat, la Parcul Viva, mai multe forţe de ordine decât gălăţeni. De pildă, sâmbătă după amiază, numărul poliţiştilor locali (inclusiv cei de la intervenţie rapidă), a jandarmilor şi a două firme private de pază, depăşea numărul spectatorilor aşezaţi pe băncuţele din lemn din faţa scenei pe care dansau artiştii ansambulului folcloric "Transilvania". O altă diferenţă ar fi... ţânţarii. Anul trecut gălăţenii veniţi, timp de trei seri pe faleză, nu au reuşit să se aleagă cu atâtea înţepături de ţânţari cu câte s-au ales acum, într-o singură seară!

Evident, faptul că în acest an Primăria Galaţi a cheltuit de şase ori mai puţin decât anul trecut pe sărbătorirea Dunării ar putea fi legat şi de starea de spirit a locuitorilor unui oraş în care apa caldă nu mai curge la robinet de două luni, iar pentru 33 de asociaţii de proprietari nici măcar apa potabilă nu mai curge la robinet, oamenii fiind obligaţi fie să care, cu bidoanele, apa de la cisternă, fie să scoată bani din buzunar pentru branşamente individuale.  Iar dacă tot vorbim de apa potabilă, să mai precizăm că sunt şi alte diferenţe notabile faţă de anul trecut: de pildă, şi în vara lui 2014 pompierii stingeau incendii cu apa plătită de Primărie, dar nu fuseseră obligaţi să îşi instalaze un apometru pentru acest lucru, şi, tot ca anul trecut, pe străzi era praf, însă trotuarele nu erau spălate, cu apă, de angajaţii Ecosal, aşa cum o făceau, luni, cu mare sârg, pe Domnească, folosind mini-aspiratoarele stradale din dotare.

Lasă un comentariu