Galaţi: Diplomă pentru o colectare de râsul curcilor - un gălăţean reciclează într-un an ... 800 de grame de deşeuri!

Versiune tiparSend by emailPDF version

După aproape patru ani de la încheierea proiectului ISPA, cu o valoare de peste 21 de milioane de euro, "Sistem integrat de management al deşeurilor urbane solide în Municipiul Galaţi şi împrejurimi", oraşul se poate lăuda cu o mare performanţă: potrivit statisticilor, un gălăţean reciclează, într-un an, puţin peste 800 de grame de deşeuri! O realizare pentru care oraşul chiar a primit o diplomă de excelenţă din partea organizatorilor concursului naţional "Oraşul Reciclării", distincţie anunţată ca o mare victorie atât de Primăria Galaţi, cât şi de serviciul public de salubrizare, Ecosal.

Nu colectăm nici măcar câte un kilogram de PET-uri pe an!

Dacă priveşti ghenele de gunoi, poţi observa uşor că în continuare gălăţenii aruncă la containerele destinate gunoiului menajer, atât sticlele, cât şi PET-urile sau hârtia ori metalul. O atitudine care reflectă ineficienţa programelor de educare a populaţiei unui oraş care, în perioada 2006-2011, a implementat proiectul ISPA de management integrat al deşeurilor, cheltuind de la UE 16,046 milioane euro (75%) şi de la bugetul local, 5,348 milioane euro (obţinute de la BEI). Sunt însă speranţe de mai bine - recent, Galaţiul a primit premiul de excelenţă la concursul naţional "Oraşul Reciclării", pentru că în decurs de un an, şi-a dublat cantitatea de deşeuri reciclate raportată la numărul total al locuitorilor. O realizare impresionantă, însă dacă studiem statistica ce însoţeşte diploma acordată oraşului, realitatea este ca un duş rece: cantitatea de deşeuri reciclabile s-a dublat de la ...0,275 kg de deşeuri pe cap de locuitor, colectate în primele 6 luni ale lui 2014, la 0,401 kg pe cap de locuitor, strânse în prima jumătate a acestui an. Cu alte cuvinte, într-un an, un gălăţean nu reuşeşte să recicleze nici măcar un banal kilogram de deşeuri!

Ionuţ Pucheanu, şeful serviciului public de salubritate, Ecosal, explică de ce sunt cantităţile atât de mici: "Problema este că aceste cantităţi se referă strict la ce colectează şi reciclează Ecosal. Nu includ şi cantităţile pe care alţii le reciclează... Dacă s-ar lua în considerare şi acele cantităţi, norma s-ar dubla, dacă nu s-ar tripla". "Alţii", adică cei care distrug sau doar răstoarnă europubelele de colectare selectivă, încarcă PET-urile, cartonul şi fierul şi apoi le vând la centrele de colectare din oraş.

Hoţii de gunoaie, singurii vinovaţi?

În ultimii ani, Ecosal a încercat să limiteze distrugerile şi furturile prin împrejmuirea europubelelor cu garduri, însă măsura nu dă rezultatele aşteptate, spune Ionuţ Pucheanu, seful serviciului de salubritate: "În prezent, avem în oraş 180 de puncte de colectare selectivă. Am avut 200, dar s-au mai distrus şi acum avem 180. Noi le-am securizat sau aşa ne place să spunem, deşi aceste persoane dau dovadă de mare inventivitate şi tot scot materialele reciclabile şi pe sub acele gărduţuri, o dată chiar am fost nevoiţi să ajutăm să scoatem un copil de acolo", spune Ionuţ Pucheanu. Iar "inventivitatea" la care se referă şeful Ecosal, se traduce în cifre astfel: staţia de sortare a deşeurilor reciclabile, unitate construită prin programul ISPA pentru a colecta 6.000 de tone de deşeuri pe an, a prelucrat, anul trecut, doar 1.059 de tone de deşeuri. O situaţie deranjantă pentru gălăţenii care colectează selectiv: "Normal că te enervează! Parcă fac munca lui Sisif. Noi ducem, separat gunoiul, apoi vin alţii şi distrug pubelele, scot PET-urile, lasă mizerie... nimeni nu face nimic. Ar trebui ca domnii ăştia care se plimbă - adică poliţia! - să se implice, dar nici ei nu se bagă, se uită în altă parte - se uită la o babă care a traversat strada nu ştiu cum, se ia de mine că de ce îmi plimb câinii pe iarbă, din astea", spune gălăţeanul Viorel Panaite. Afirmaţii care reflectă adevărul, căci degeaba Poliţia Locală mai raportează, uneori, că a descoperit gunoieri care au distrus europubelele sau care transportau, prin oraş, în căruţe infecte, deşeurile reciclabile către centrele de colectare. Legislaţia este atât de slabă la acest capitol - amenda nu se mai transformă în închisoare contravenţională, ci în muncă în folosul comunităţii şi asta, după proceduri anevoioase, ca să nu mai vorbim că majoritatea celor amendaţi pentru aşa ceva, nu au acte, venituri şi nici proprietăţi, aşa că de cele mai multe ori, sancţiunile sunt date mai mult de formă, iar celor amendaţi nici că le pasă. În schimb, la ultimele două campanii electorale locale (2008 şi 2012), candidaţii la funcţii de primar sau consilier local, mereu le-au promis gălăţenilor că vor schimba situaţia scoţând în afara oraşului centrele de colectare (caz în care se presupune că gunoierii nu ar mai avea cui să vândă PET-urile scose de prin gunoaie, căci aceştia nu s-ar deplasa, cu sacii în spate, în afara oraşului - teorie oricum depăşită, căci în ultima perioadă, centrele de colectare trimit maşini la locuinţele gunoierilor, cumpărându-le acestora "din poartă" captura deşeurilor reciclabile). Totuşi, astfel de promisiuni nu s-au concretizat niciodată, iar încercările timide ale Poliţiei Locale de a confisca căruţele gunoierilor, au condus la situaţii hilare în care agenţii erau nevoiţi să ... caute nutreţ pentru caii confiscaţi o dată cu atelajele hipo!

PET-urile şi cartonul, deşertate de Ecosal la grămadă şi selectate"la mână" şi alte motive...

Hoţii de PET-uri nu ar trebui, însă, arătaţi cu degetul. Ei sunt doar efectul unei administrări deficitare a problemei. De pildă, autorităţile locale ar fi trebuit să se implice mai mult în campaniile de educare a populaţiei. Din păcate, este greu să te impui în faţa unui om, cerându-i să arunce separat PET-urile de resturile de cartofi, în condiţiile în care ca administraţie locală nu eşti capabilă să îi oferi cetăţeanului condiţii minime de trai decent - apă potabilă, apă caldă menajeră, căldură în apartamente etc. Pe de altă parte, nici încrederea populaţiei în colectarea selectivă a Ecosal nu este extrem de ridicată în condiţiile în care oamenii văd cum europubelele pentru plastic şi metal se răstoarnă în aceleaşi remorci în care se răstoarnă şi cele cu carton şi hârtie. "Acele remorci au un perete despărţitor, nu se încarcă la grămadă! Dar este adevărat că la staţia de sortare [PET-uri şi cartonul] intră pe aceeaşi linie... aşa a fost gândit fluxul de cei care au realizat ISPA, nu noi suntem vinovaţi de modul acesta de lucru", admite şeful Ecosal. "În traducere liberă", situaţia este următoarea: staţia de sortare a deşeurilor are două linii - una pentru sticlă şi cealaltă pentru plastic şi carton. Ceea ce înseamnă că gălăţenii colectează, separat, plasticul de hârtie, în pubele separate, pentru ca apoi acestea să fie descărcate în aceeaşi grămadă, la staţia de sortare, acolo unde separarea plastic-carton se face manual, de angajaţii Ecosal... Nu în ultimul rând, este vorba despre modelul de europubele pentru care s-a optat - un model extrem de uşor de răsturnat de gunoieri şi care, pe deasupra, nu este nici ignifug. Evident, dacă s-ar fi dorit cu adevărat stoparea furturilor de deşeuri reciclabile din europubele, din 2011, de când s-a finalizat proiectul ISPA şi până în prezent (perioadă în care gunoierii au distrus peste 120 de europubele), autorităţile locale puteau investi în instalarea de containere subterane (care nu pot fi "prădate" de gunoieri), însă cuvântul de ordine este "dacă s-ar fi dorit" ...

Cât ne costă să nu ne pese?

Deşi pare nesemnificativă la prima vedere, problema colectării selective a deşeurilor din Galaţi este extrem de serioasă dacă luăm în considerare că este vorba despre bani publici risipiţi pur şi simplu din cauza neimplicării tuturor - a autorităţilor în primul rând, a societăţii civile şi a simplilor cetăţeni. Pentru conştientizare (lucru de care ar fi trebuit să se ocupe tot Primăria şi Ecosal, însă în Galaţi nu au apărut mai mult de câteva afişe leşinate, lipite pe coşurile de gunoi şi pe maşinile de salubrizare - acţiune cu pretenţie de campanie de informare şi educare a populaţiei), vă prezentăm câteva cifre despre ce a însemnat proiectul ISPA privind managementul deşeurilor (potrivit unui raport oficial, prezentat la Prefectura Galaţi). Pentru închiderea fostei gropi de gunoi şi amenajarea uneia noi, ecologică, s-au cheltuit 10,4 milioane euro – lucrare realizată de SC Mesogeos SA; pentru construcţia staţiei de sortare şi compostare – 4,198 milioane euro – lucrare realizată de Vâlceana (staţie cu doar două linii de sortare, una de sticlă şi alta de hârtie-carton şi plastic-metal); şi achiziţionarea de eurocontainere şi echipamente - 2,53 milioane euro, respectiv, 1.750.950 euro, pentru SC Grădinariu Import-Export SRL – 1.750.950 euro şi 788.700 de euro, pentru SC Iridex Group SA. Cele două firme au furnizat Galaţiului: 8 camioane pentru colectare selectivă, 660 igloo-uri pentru materiale reciclabile, 32 de containere subterane şi 528 de containere 5,5 mc pentru deşeuri verzi şi deşeuri din demolări.

1 Comentarii

Vlad Tepes (neverificat)
+1
-15
-1
Asa este: baietii astia de la Politia Comunitara fac doar parada modei: au ochelari de soare, merg cu geamul lasat si cotul pe geam, cand se dau jos din masini nu va mai povestesc, parca ar fi cel putin John Wayne ! In zona in care locuiesc, politistii astia parca sunt frati cu infractorii, cu cefele late, cu scursurile societatii, ceea ce ma face sa inteleg ca politistii provin din aceasta tagma. Patruleaza, e adevarat, cu masina politiei .... insa de ce patruleaza ? Pai, patruleaza sa bea o cafea de la 2 Cocosi, sa mai ciupeasca ceva de mancare sau cine stie ce alte produse mai primesc de acolo din zona. Ma simt furat de politistii comunitari, locali, sectoristi si ce naiba or mai fii astia. NU MA SIMT APARAT DE NICI UN REPREZENTANT AI POLITIEI DIN ROMANIA ! Ei apara doar smecherii si oamenii influienti. Cu ceilalti 90 % dintre romani, politisti se comporta arogant, smechereste, cu dispret. Probabil ca nivelul lor de educatie si cultura e sub nivelul broastei. Via a vis de Ecosal vad in fiecare dimineata cum oamenii strazii au cheie de la pubelele nou instalate. Oamenii strazii in continuare fac dimineata o selectie a gunoiului, inainte de sosirea masinii de colectat gunoiul. In continuare scot plasticul din pubele, arucandu-l pe asfalt / beton si producand astfel un zgomot deranjant in zorii zilei. Angajatii de la Ecosal ( inclusiv soferii ) sunt complici ai oamenilor strazii. De aceea Ecosalul strange atat de putin PLASTIC, CARTOANE !

Lasă un comentariu