GALAŢI: Deocamdată nu sunt probleme deosebite create de viitură pe Dunăre

Versiune tiparSend by emailPDF version

Deocamdată, nivelul Dunării, la Galaţi, nu pune probleme deosebite, în condiţiile în care Dunărea măsura, în această dimineaţă, 543 de cm, cu 14 cm mai mult decât ieri, dar cu 17 cm sub Cota de Atenţie (C.A.) stabilită pentru Galaţi la 560 cm. Potrivit directorului AFDJ, Valerică Anghel, deocamdată nu s-au înregistrat probleme deosebite legate de creşterea nivelului Dunării: “Sunt restricţii de viteză, pentru a nu se crea valuri care să macine malurile, dar doar pe canalul Sulina, acolo unde şi nivelul este ridicat. În rest nu sunt probleme deosebite, noi am luat din timp măsuri de prevenţie, am mutat semnalele costiere de pe mal tocmai pentru că în astfel de situaţii apa roade malul şi se produc surpări care ar distruge şi semnalele costiere. Mai pot fi şi probleme de geamanduri, căci apele mari aduc cu ele trunchiuri de copaci care lovesc uneori geamandurile şi le distrug, însă deocamdată nu avem mari probleme în acest sens”. Într-adevăr, Căpitănia Zonală Tulcea a trimis încă de pe 11 martie un aviz către navigatori, prin care se instituie "restricţii de viteză până la limita producerii valurilor, în vederea protejării digurilor, construcţiilor hidrotehnice, şi a navelor aflate în staţionare sau operare. Armatorii şi comandaţii navelor vor lua măsuri corespunzătoare în privinţa convoaielor sub aspectul numărului de unităţi, dimensiunilor de gabarit, şi puterea navei propulsoare raportate la zona de navigaţie şi viteza curentului apei". Nerespectarea avizului poate atrage după sine sancţionarea materială contravenţională sau penală după caz, a persoanelor vinovate, se mai precizează în aviz.

Nici la punctul de trecere Bac de la Galaţi nu sunt probleme, din contră, cererile de traversare sunt aşa de numeroase încât cele două bacuri folosite – cel mic şi cel mare – nu mai respectă plecările din 30 în 30 de minute, ci pleacă imediat cum se încarcă. “Din cauză că la Bacul de la Brăila s-au introdus restricţii de mare tonaj, autovehiculele mari trec Dunărea pe la Galaţi şi de aceea avem multe maşini. În general, traversarea Dunării de pe un mal pe celălalt durează 10-15 minute. În rest nu sunt probleme, respectăm programul normal, 6.00-22.00 şi toată lumea se îmbarcă pe bacuri de la cheul special amenajat pentru apă mare. Circulăm mai cu atenţie, că viitura aduce şi trunchiuri de copaci pe Dunăre, dar nu sunt probleme deosebite”, au transmis reprezentanţii Navrom Bac Galaţi.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, sectorul de Dunăre de la Galați se află, până pe 18 martie, sub avertizare de cod galben (alături de județele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa şi Tulcea). Potrivit INHGA, creșterile de nivel și debit ale Dunării, pe sectoarele menționate, vor conduce la depășirea cotelor de apărare ale Dunării. La Galați, Cota de Atenție (CA) a Dunării este de 560 de cm, Cota de Inundații (CI) este de 600 cm, iar Cota de Pericol (CP) este de 660 de cm. Experiența ultimelor viituri de pe Dunăre a arătat că după depășirea CI, apa Dunării inundă Faleza Inferioară, dar și barurile și terasele de pe mal. Cel mai ridicat nivel al Dunării s-a înregistrat pe 5 iulie 2010, când la Galați s-a atins 680 de cm, cu 20 cm peste CP și cu 16 cm peste cota istorică înregistrată până la acel moment – cea de 664 cm, înregistrată în 2003. La acel moment, Galațiul nu a fost inundat datorită faptului că de-a lungul Dunării s-a ridicat un dig de apărare, din saci cu nisip, un dig lung de 4,5 kilometri și înalt de 1,5 m, proiectat să reziste până la o cotă a Dunării de 715 centimetri. Cota de Inundație s-a mai depășit și în luna mai 2014, pe 29 mai înregistrându-se un nivel de 606 cm și un debit de 14.000 mc/secundă.

Lasă un comentariu