Galaţi: De joi, apă caldă doar la jumătate din oraş, garantat până în septembrie! Află cât plăteşti pentru duşurile calde!

Versiune tiparSend by emailPDF version

După trei luni şi jumătate în care gălăţenii nu au avut apă caldă la robinet, de joi se va relua furnizarea apei calde către populaţie, a promis primarul Marius Stan, marţi după amiază, după şedinţa extraordinară a Consiliului Local Galaţi. În cadrul şedinţei, începută la 35 de minute după ora stabilită, s-au adoptat mai multe proiecte de hotărâre, prin care s-a majorat capitalul social al Calorgal, s-au aprobat preţurile de facturare a agentului termic, dar s-a adoptat şi protocolul de colaborare dintre Primărie, ArcelorMittal, CET şi Calorgal, în vederea asigurării, în perioada iulie-septembrie, a apei calde menajere, prin cumpărarea de la combinatul siderurgic a aburului industrial, ce va fi folosit pe post de combustibil, pentru producerea apei calde menajere pentru populaţie. Potrivit anumitor surse din CL, întârzierea cu care a început şedinţa s-a datorat tocmai modificării pe ultima sută de metri a preţului stabilit pentru plata gigacaloriei, preţ care, iniţial, era propus la valoarea de 200 de lei (cât era şi iarna trecută), dar care, în final, a fost votat la nivelul de 240 de lei/gigacalorie.

Asociaţiile de proprietari care nu au semnat contractele cu Calorgal vor fi blindate, urmând să primească preţioasa apă de duş doar la semnarea actelor, iar contractele deja semnate vor primi şi o anexă prin care fiecare asociaţie se angajzează să constituie, de la locatari, un fond de garanţie (o plată-tampon, anticipată pe o lună) ce va fi folosită în cazul neachitării facturii curente. Tot potrivit deciziei consilierilor locali, populaţia va plăti cu 7 lei/gigacalorie mai puţin decât preţul stabilit în 2011, dar cu 40 de lei/gigacalorie mai mult decât preţul facturat iarna trecută. Deciziile au fost catalogate de primarul Marius Stan drept "un succes major", deşi reluarea furnăizrii apei calde menajere s-a amânat doar până la sfârşitul lunii septembrie şi este strict controlată de ArcelorMittal, combinatul fiind cel care furnizează (contra cost), CET-ului, combustibilul pentru producerea apei calde, respectiv, aburul industrial.

„Sistemul a fost pornit de CET şi, în mod normal, joi, se ajunge la parametrii normali de furnizare. Tot joi avem o conferinţă de presă la combinat, împreună cu ministrul Gerea şi factorii de decizie de la CET şi Calorgal, în care anunţăm oficial repornirea sistemului. După atâtea luni fără apă caldă şi atâtea probleme, este un succes major că putem reporni sistemul şi mulţumesc celor de la ArcelorMittal care au făcut sacrificii proprii furnizându-ne abur la un preţ sub preţul lor de producţie şi au făcut acest gest pentru gălăţeni, motiv pentru care le mulţumim. Sper ca şi gălăţenii să le mulţumească şi să îşi achite facturile, altfel riscăm să ajungem de unde am plecat şi nu va mai fi vinovat nici Stan, nici Calorgal, ci oamenii... Combinatul ne dă un produs care nu e rezultatul procesului tehnologic. Este un produs care special îl produc pentru noi, cu niste utilaje pe care le au la îndemână, care înseamnă costuri. Costurile acestora au fost discutate şi negociate doar pe cele trei luni, presupunând că după pornirea sistemului de furnizare a căldurii în iarnă, la primăvară, vom avea deja strămutat CAF-ul de la Brăila [cazan de apă fierbinte pe care autorităţile doresc să-l achiziționeze pentru asigurarea producerii apei calde pe viitor] şi vom funcţiona pe seama CAF-ului  pentru că ei [ ArcelorMittal] îşi forţează niste utilaje care nu sunt făcute pentru aşa ceva”, a spus primarul Marius Stan.

Totuşi, potrivit datelor Calorgal, mai puţin de jumătate din asociațiile de proprietari din Galaţi (305 din peste 660) au semnat, până acum, contractele cu Calorgal. Din acest motiv, doar o parte a oraşului - circa 42.000 de apartamente - va primi apă caldă menajeră, căci restul blocurilor vor fie blindate, la solicitarea viceprimarului Florin Popa (PSD). "Atât timp cât tu nu ai un contract, refuzi să semnezi un contract, e culmea ca eu, ca Primărie,  să te oblig - ia de aici o sumă, că de plătit va plăti cineva, primarul, Consiliul Local. E logic, este ceva firesc, atât timp cât refuzi să semnezi un contract, de ce să furnizăm? Pasăm şi noi responsabilitatea de la Primărie la preşedinţii şi administratorii de asociaţii, să-şi asume ei responsabilitatea în faţa locatarilor, de ce nu semnează contractele... Asociaţiile vor fi blindate de joi, iar după ce vor semna, vor reprimi apă caldă", a comentat primarul Marius Stan.

Plătim gigacaloria mai mult decât la Braşov, Bucureşti, Mangalia, Botoşani şi Vaslui

Cât priveşte preţul pe care îl va plăti populaţia pentru furnizarea apei calde menajere, el este de 240 de lei/gigacalorie, cu 7 lei mai puţin decât preţul stabilit în iarna 2011- 2012 (247,73 de lei/gigacalorie), dar cu 40 de lei mai mult decât cel stabilit iarna trecută, când CL Galaţi adoptase reducerea preţului de facturare la valoarea de 200 de lei/gigacalorie: "Într-adevăr, preţul a fost de 200 de lei/gigacalorie, am făcut acest lucru în iarnă [2014-2015], pe o perioadă temporară, pentru a încuraja plata, lucru care nu s-a întâmplat şi acum revenim, suportăm de la Consiliul Local o subvenţie mărită, am mărit subvenţia de la 240 la 420, asta înseamnă 180 de lei/gigacalorie. Iarăşi este un efort şi trebuie apreciat că aceşti consilieri locali au votat pentru oameni, pentru cetăţeni, iar repercursiunile pot fi de natură penală, împotriva lor direct!". Conform deciziei CL, preţul mediu de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice destinată populaţiei, să fie de 420,92 lei/Gcal, inclusiv TVA, subvenţia unitară de la bugetul local pentru acoperirea diferenţelor de preţ de - 180,92 lei/Gcal inclusiv TVA, iar prețul local al energiei termice facturate populației de 240,00 lei/ Gcal inclusiv TVA.

După această majorare, preţul plătit de gălăţeni este mai mare decât cel achitat de populaţie în: Braşov (210 lei/gigacalorie), Bucureşti (169,88 lei/gigacalorie), Mangalia (200 lei/gigacalorie), Botoşani (170 lei/gigacalorie) şi Vaslui (180 lei/gigacalorie), dar mai mic decât cel de la Constanţa (310 lei/gigacalorie) şi Focşani (252 lei/gigacalorie).

Aleşii locali au mai adoptat un amendament şi anume că fiecare asociaţie de proprietari care va semna un contract cu Calorgal,  va trebui să îşi asume responsabilitatea formării unei garanţii financiare care să reflecte plata pe o lună în avans (echivalentă cu media consumului lunar din ultimele 12 luni de furnizare, garanţie care se va returna după stingerea obliogaţiilor de plată). „Înseamnă plata unei luni în avans, astfel încât sistemul să aibă garanţia că poate funcţiona. Plata pentru abur trebuie făcută în avans, altfel nu funcţionează şi trebuie să avem un fond de care să dispunem”, a mai explicat primarul.

Lasă un comentariu