GALAŢI: Cursuri de instruire pentru folosirea defibrilatoarelor care stau pe post de mobilă în oraș!

Versiune tiparSend by emailPDF version

Cele șapte defibrilatoare, investiție de 14.000 de euro, care stau nefolosite de peste doi ani de zile, ar putea, în sfârșit, să își atingă scopul – acela de a salva vieți – printr-un program de instruire pe care intenționează să îl demareze în acest an Asociația SMURD Galați. Potrivit președintelui acestei asociaţii, Culai Voicu, programul constă în instruirea elevilor, studenților și funcționarilor publici (căci două defibrilatoare se află la Primărie și la CJ!) cu privire la modul de folosire a defibrilatoarelor, aparate care au fost instalate, în cadrul unui program-pilot, în 2012, în locuri aglomerate din oraș - piața Centrală, palatul de Justiție, la punctul de Trecere Bac, în Gara CFR, la sediul CJ, la Primărie etc. Din păcate, nici unul din cele șapte defibrilatoare nu a fost folosit niciodată până acum, părerea doctorilor fiind aceea că gălățenii nu sunt instruiți să le utilizeze și de aceea se tem să le folosească. “Prin aceste programe de instruire, sperăm ca toți gălățeni sau măcar o mare parte din ei să poată să fie în măsură să folosească defibrilatoarele atunci când situația o impune”, a spus Voicu Culai.

În urmă cu doi ani, pe când s-a montat unul din defibrilatoare în Piața mare, moment în care s-a făcut și o instruire a persoanelor care se aflau întâmplător acolo, nimeni nu și-ar fi închipuit că aparatul care poate salva vieți nu va fi niciodată folosit. Totuși, acesta este adevărul. Zgomotul pe care îl face, la deschidere, carcasa defibrilatorului din piață, nu se aude decât atunci când se verfică dacă aparatul ar putea fi folosit oricând, sau se află sub cheie – lucru care s-a întâmplat până de curând, dovadă și textul de deasupra care spune “cheia este la administratorul de piață” (foto 2).  Acum însă defibrilatorul din piață este gata oricând să fie folosit, numai că acest lucru nu se întâmplă! Medicii spun că gălățenii l-ar folosi dacă s-ar face mai multe campanii de informare și de instruire. Ei bine, o astfel de instruire intenționează să demareze în acest an Asociația SMURD Galați.

Prin instruirea gălățenilor, aceștia vor folosi aparatele care pot salva vieți, speră reprezentanții Asociaței SMURD, astfel încât defibrilatoarele să nu mai rămână pe post de mobilă, ca până acum. De exempu, în Piața Centrală, aparatul nici nu este observat de cei care fac zilnic piața. Și chiar și când îl observă, oamenii ezită să își pună problema să îl folosească, temându-se să nu facă mai mult rău decât bine.

Lasă un comentariu