Galaţi: Controale la comercianţii din Piaţa Calea Basarabiei

Versiune tiparSend by emailPDF version

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale și Evidența Persoanelor au întreprins o serie de verificări la comercianții din Piața Calea Basarabiei. În urma acțiunii de control, angajații Poliției Locale Galați au confiscat 149 kg pește, 90 kg carne de origine animală și 50 sticle de băuturi alcoolice.

Comercianții din Piața Calea Basarabiei au fost astfel sancționați, în conformitate cu prevederile legii 12/ 1990, pentru efectuarea de activități de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii (lipsa documentelor de proveniență și de calitate a mărfii) și desfășurarea de activități comerciale în locuri improprii sau în alte spații decât cele special amenajate.

Marfa confiscată a fost predată pe bază de proces verbal la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

„Nu este prima acțiune mai amplă, de acest fel, pe care o întreprindem în Piața Calea Basarabiei, însă este prima în care confiscăm o cantitate atât de mare de produse perisabile. La astfel de verificări ne autosesizăm dar, totodată, răspundem la solicitările unor gălățeni care reclamă că, de multe ori, au cumpărat produse alterate sau au fost înșelați la cântar. În continuare avem în atenție zonele comerciale ale orașului și nu vom trece cu vederea nici o abatere care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor. În cazuri care țin de protejarea populației, împotriva unor activități comerciale ilicite, polițiștii locali aplică prevederile legii 12/1990”, a declarat Mihai Manoliu – director general Poliția Locală Galați.

Reamintim că, de la începutul anului, în piețele agroalimentare de la nivelul municipiului Galați, polițiștii locali au aplicat sancțiuni comercianților care nu dețin cântare omologate, licențe de comerț stradal, nu au acte de proveniență a mărfii sau scot la vânzare produse expirate, nu au avize cu orarul de funcționare și nu afișează datele de identificare.

1 Comentarii

lungu carmen (neverificat)
+1
+1
-1
buna ziua, nu ma surprinde nimic la comerciantii nostri, va rog sa verificati si in piata centrala la magazinul ocean, aseara pestele din galantar avea un stadiu avansat de degradare, ii trecuse demult data expirarii.

Lasă un comentariu