Galaţi: Cei mai invidiaţi muncitori - transpiră pe ger!

Versiune tiparSend by emailPDF version

Joi dimineaţă, la Galaţi, termometrele arătau -17 grade Celsius, o temperatură extrem de scăzută pentru cei care lucrează în spaţii deschise. Conform legii, la temperaturi extreme scăzute (mai mici de -20 de grade Celsius sau cele resimiţite ca fiind sub această valoare, din cauza vântului), angajatorii sunt obligaţi să ofere muncitorilor ceai cald, echipament de protecţie, dar şi spaţii închise, încălzite, pentru termoreglarea organismului. Potrivit Legii 319/2006 şi OG 99/2000, dacă temperaturile scăzute extreme depăşesc durata a două zile, patronii pot decide scurtarea sau întreruperea temporară a activităţii, a declarat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea.

Inspectorii de la ITM Galaţi efectuează, în această perioadă, controale la angajaţii care lucrează afară, fie la spartul gheţii (muncitorii serviciului public de salubritate), fie la remedierea cablurilor defecte (angajaţii Electrica sau cei ai serviciilor de telecomunicaţii) sau în construcţii. “În general, în astfel de cazuri, angajatorii au luat deja măsurile care se impun, asigurându-le angajaţilor protecţie împotriva frigului. Nu avem reclamaţii privind alte situaţii. Totuşi, în special, patronii firmelor de construcţii au decis de comun acord cu angajaţii ca aceştia să rămână acasă, până când va trece gerul. Se pot face astfel de înţelegeri, dar numai cu acordul angajaţilor, nu poate fi vorba de trimitere în concediu fără plată”, a declarat şeful ITM Ionel Petrea.

Unii lucrează cu şapte cojoace, alţii, la mânecă scurtă!

În piaţa din Micro 17, doar câţiva temerari au ieşit, joi, să-şi vândă marfa. Tanti Bălaşa este una din ei. La cei 75 de ani şi-a pus – la propriu! – şapte cojoace şi a venit în piaţă, la tarabă: “M-am îmbrăcat foarte gros, pe cap am căciulă din blană, batic, gluga, haine nici nu mai ştiu câte... Ce să fac?, vin să vând, că nu am pensie şi este greu, întreţinerea trebuie să o plătesc”. Şi Gabriela Toma, de 40 de ani, a deschis taraba cu legume şi conserve, deşi “este foarte frig, nu-mi venea să ies din casă, dar şi soţul e acasă, că lucrează în construcţii şi le-a dat liber pe gerul ăsta, aşa că cineva trebuie să scoată un ban, măcar de pâine. Mă încălzesc cu ceai fierbinte, cumpăr de la bar de aici”.

Totuşi, sunt însă şi angajaţi invidiaţi de cei care lucrează afară: este vorba despre covrigari sau cei care muncesc în patiserii, lângă cuptoarele fierbinţi, unde temperatura depăşeşte 30 de grade Celsius.

Victoriţa Manole lucrează într-o covrigărie din Micro 19, acolo unde temperatura depăşeşte 30 de grade Celsius: “Este foarte bine aici, aş putea să stau în mânecă scurtă, că sunt lângă cuptor, dar se mai deschide uşa, pentru marfă, aşa că mi-am pus ceva cu mânecă lungă... E foarte cald faţă de alte locuri de muncă... soţul mă invidiază, lucrează în port, numai în ger... Când venim acasă, seara, eu sunt încălzită toată, iar el ... bocnă!”. În covrigărie, angajatele lucrează îmbujorate de căldură şi cu părul umed, de transpiraţie. Imaginea contrastează cu trecătorii de dincolo de geamul covrigăriei, care sunt îmbrăcaţi cu ce au mai gros. Trecătorii înfriguraţi se opresc în geamul covrigăriei pe unde ies aburi groşi de căldură amestecată cu aroma de covrigi fierbinţi. Iar acum, pe ger, patroana covrigăriei, Dana Naberejnoi, le oferă gratuit clienţilor şi câte un ceai fierbinte: “Am un ceainic mai mare, fac ceai de fructe de pădure, cu lămâie, că are şi vitamina C şi le oferim, gratuit, clienţilor... pe gerul ăsta e nevoie, să se mai încălzească, mai ales cei care vin de dimineaţă, că noi nu închidem noaptea, la poliţie şi la noi e deschis tot timpul!”.

Lasă un comentariu