Galaţi: Berarii României, veritabil simbol naţional

Versiune tiparSend by emailPDF version

Piaţa berii din România continuă să îşi păstreze caracterul profund naţional, ponderea producţiei locale rămânând la peste 97% din consumul intern, iar 70% dintre ingredientele folosite în industria berii provin din agricultura ţării, a declarat marţi, directorul general al Asociaţiei Berarii României, Julia Leferman, în cadrul unui eveniment privind evoluţia pieţei berii în 2016 şi rolul educaţiei în formarea maeştrilor berari, găzduit de Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi.

“Sectorul berii continuă să fie un stimul economic important la nivelul întregii ţări având un caracter profund naţional, definit de o pondere de peste 97% a producţiei locale de bere în consumul intern şi 70% dintre ingrediente provenite din agricultura României. Datorită contextului fiscal stabil din 2016, piaţa berii a putut evolua în mod natural, având în continuare un efect economic pozitiv prin valoarea adăugată generată în cadrul tuturor activităţilor conexe, importante contribuţii la bugetul de stat sub formă de taxe şi impozite şi prin crearea, în mod direct şi indirect, a 85.000 locuri de muncă la nivel naţional”, a spus Leferman.

Ea a precizat că volumul pieţei berii în 2016 s-a menţinut la 15,8 milioane hl, nivel atins şi în 2015, în timp ce consumul pe cap de locuitor s-a situat la nivelul anului precedent, de 80 litri, situând România pe locul şapte în Europa. 

În domeniul investiţiilor, membrii Asociaţiei Berarii României au făcut în 2016 investiţii în valoare totală de 69,7 milioane euro, în creştere cu 14,2 milioane euro faţă de 2015.  Exporturile în 2016 au înregistrat o uşoară scădere, de 0,08 milioane hl faţă de anul anterior, atingând un total de 0,42 milioane hl, iar la importuri, piaţa berii din România continuă să îşi păstreze caracterul profund naţional, ponderea producţiei locale rămânând la peste 97% din consumul intern.

În ceea ce priveşte tipurile de ambalaj, preferinţele consumatorilor pentru tipurile de ambalaj al berii au avut doar mici variaţii în 2016 faţă de anul precedent. Berea îmbuteliată la sticlă a înregistrat cea mai mare variaţie în rândul preferinţelor consumatorilor, cu o creştere de aproximativ trei puncte procentuale, de la 24,8% în 2015, la 27,68% în 2016. Deşi a înregistrat o scădere cu aproximativ două puncte procentuale, de la 53,4% în 2015, la 51,6% anul trecut, ambalajul de tip PET a continuat să deţină şi în 2016 cea mai mare pondere pe piaţă. Doza a înregistrat doar o uşoară scădere, de un punct procentual, de la 18,1% la 17,1%, iar draughtul s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel, variind doar de la 3,7% în 2015,  la 3,65% anul trecut.  

Julia Leferman a subliniat importanţa educaţiei în formarea viitoarelor generaţii de maeştri berari.

“Caracterul naţional al producţiei de bere din România este întărit şi de faptul că formarea a numeroase generaţii de maeştri berari are loc chiar aici, la Universitatea Dunărea de Jos, din Galaţi. Dăruirea pe care o au cadrele didactice pentru această meserie s-a transmis absolvenţilor care au reuşit să realizeze reale performanţe în domeniul pe care şi l-au ales. Profesionalismul specialiştilor care au deprins arta fabricării berii la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, s-a transformat în timp în produse de excepţie, iubite de români, fapt ce nu ar fi fost posibil fără implicarea permanentă şi înaltul standard al profesorilor de aici”, a spus Leferman.

Decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Camelia Vizireanu, a menţionat că Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi ,,este kilometrul zero al ştiinţei fabricării berii în ţară".

“Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi este kilometrul zero al ştiinţei fabricării berii la noi în ţară, locul în care se formează nu doar generaţii de maeştri berari, dar se şi naşte pasiunea pentru această frumoasă meserie. Pe băncile Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor se formează an de an specialişti într-un domeniu de activitate care oferă românilor nu doar o băutură extrem de apreciată, dar care reuşeşte să şi menţină standardul excelenţei – de la profesioniştii în domeniu instruiţi aici, la produsul în sine”, a spus Camelia Vizireanu.

Lasă un comentariu