Brăila: Tutun de contrabandă, descoperit de poliţiştii de frontieră

Versiune tiparSend by emailPDF version

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au descoperit în bagajul unui cetăţean român, proprietarul unei firme de agenturare nave, care cobora de pe o navă acostată într-una din danele Portului Brăila, 19 kilograme de tutun foi şi vrac, pe care acesta nu le-a putut justifica.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, pe timpul executării unei acţiuni specifice în zona unei motonave sub pavilion Togo, care acostase într-una din danele Portului Brăila, au observat o persoană care avea în mână o geantă de voiaj și care a coborât de la bordul navei respective după aproximativ 15 minute de la urcare.

În urma legitimării persoanei respective, poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba de cetăţeanul român M.F., în vârstă de 56 de ani, proprietarul firmei de agenturare a navei acostate. În urma controlului efectuat asupra bagajului, poliţiştii de frontieră au descoperit 14 pungi cu tutun vrac, 3 pachete cu tutun foi şi 10 cutii cu tutun aromatizat pentru narghilea, în greutate totală de 19 kilograme, pe care persoana nu le-a putut justifica şi a declarat verbal că le-a primit cadou de la comandantul navei.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării întregii cantităţi de tutun în valoare totală de 3.910 lei în vederea confiscării, iar pe numele bărbatului poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Lasă un comentariu