Brăila: Stancu blochează şi din pușcărie alegerile la şefia CJ

Versiune tiparSend by emailPDF version

Condamnarea lui Gheorghe Bunea Stancu la trei ani cu executare în dosarul “Mită la PSD” nu rezolvă nici pe departe situaţia din CJ Brăila, care nu poate organiza alegeri anticipate, până când instanţa nu se pronunţă în procesul intentat de acesta împotriva ordinului prefectului privind revocarea sa din funcţie, după ce a fost dovedit ca incompatibil de ANI.

Prefectul de Brăila, Nicu Olteanu, a declarat astăzi că procesul intentat de Bunea Stancu privind contestarea ordinului de revocare a sa din funcţie, îşi urmează cursul, Prefectura fiind nevoită să aştepte rezultatul dosarului de la Curtea de Apel Galaţi, înainte de a propune Guvernului organizarea de alegeri anticipate.

“Ordinul prefectului 351/25.11.2014 îşi produce în continuare efectele, chiar dacă face obiectul dosarului nr. 3249/113/2014, aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Galaţi, unde s-a făcut recurs, întrucât instanţa de fond, respectiv Tribunalul Brăila, a respins cererea de anulare a acestuia. Emiterea unui nou ordin, în urma condamnării inculpatului Gheorghe Bunea Stancu la pedeapsa închisorii, ar presupune constatarea aceluiaşi fapt şi anume încetarea de drept a calităţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, fără a da naştere unor efecte juridice noi, mandatul fiind deja încetat. Instituţia Prefectului va emite un nou ordin de constatare a încetării mandatului preşedintelui CJ Brăila “numai în situaţia în care instanţa va dispune anularea Ordinului nr. 351/2014, cu noul temei de drept intervenit, respectiv condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, conform art. 15 alin. 2 lit. e din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali”, a declarat prefectul.

Stancu a fost revocat din funcţie miercuri, 26 noiembrie 2014, de prefectul judeţului Brăila, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv în cazul său, declarându-l în conflict de interese.

Gheorghe Bunea Stancu a fost condamnat, joia trecută, la trei ani de închisoare în dosarul "Mită la PSD", el fiind închis la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, unde va sta 21 de zile în carantină.

Lasă un comentariu