Brăila: Patru români au trecut de primul tur la Campionatele Europene de Box U 22

Versiune tiparSend by emailPDF version

Patru români au trecut de primul tur din preliminarii la Campionatele Europene de Box Under 22, care se desfăşoară la Brăila în perioada 14 -22 martie, respectiv brăileanul Marian Piţa, Daniel Costea, Paul Andrei Arădoaie şi Ştefan Marcu.

În prima zi, brăileanul Marian Piţa, legitimat la CSA Steaua Bucureşti, l-a învins la puncte (5-0, unanimitate) pe moldoveanul Andrei Sanjura, la categoria 69 kg. În următorul meci, Piţa va boxa joi cu georgianul Eskerhan Madiev, victorios în faţa bulgarului Robert Şamasanian (5-0).

Tot în prima zi, pugilistul român Constantin Dănuţ Ionescu a fost învins de englezul Benjamin Whittaker, la puncte (decizie în unanimitate, 5-0).

Ziua de miercuri a debutat cu înfrângerea lui Sebastian Arbuz, care a pierdut la puncte în faţa lui Gabriel Mascunano Escobar din Spania (decizie în unanimitate, 5-0), la categoria 52 kg.

A urmat apoi victoria pugilistului român Daniel Costea (CSM Călăraşi), care l-a învins la puncte pe Yanis Mehah din Franţa (decizie 3-2) şi s-a calificat în optimile de finală ale categoriei 64 kg,

Altă victorie a fost înregistrată de pugilistul român Paul Andrei Arădoaie, cotat cu şanse la medalie la aceste Campionate Europene, care l-a învins prin abandon, pe spaniolul Jacinto Daniel Hormiga Gimenez, cu care a boxat în limitele categoriei 81 kg. Meciul a durat doar un minut, spaniolul fiind obligat de medic să abandoneze partida, din cauza unei lovituri puternice la nas.

Ultimul câştigător al zilei de miercuri a fost Ştefan Marcu, care s-a calificat în optimile de finală ale categoriei 60 kg, după ce l-a învins la puncte (decizie în unanimitate, 5-0) pe spaniolul Rafael Salvador Jimenez Manueco. În turul al doilea, Marcu îl va înfrunta, vineri, pe rusul Şamil Askerov, care a obţinut victoria (5-0) în faţa germanului Nenad Stancic.

Lasă un comentariu