Brăila: Liberalii au încercat să-l schimbe pe Viorel Mortu de la conducerea CJ

Versiune tiparSend by emailPDF version

Liberalii brăileni au încercat în ultima sedinţă a Consiliului Judeţean (CJ) să îl schimbe de la conducerea instituţiei pe interimarul Viorel Mortu (PSD), însă propunerea nu a trecut de votul majorităţii consilierilor judeţeni PSD-UNPR.

Consilierii judeţeni PNL au propus introducerea suplimentară pe ordinea de zi a unui proiect pentru schimbarea preşedintelui CJ, Viorel Mortu, care ocupă această funcţie cu statut de interimat de exact un an de zile, dar după aproximativ o oră de discuţii aprinse pe acest subiect, proiectul a picat la vot.

Viorel Mortu le-a cerut consilierilor judeţeni ca luarea unei decizii pe această temă să fie amânată până când Prefectura va primi un răspuns clar cu privire la legalitatea organizării alegerilor pentru funcţia de preşedinte de CJ Brăila, având în vedere că există două răspunsuri diferite în acest caz, cel al Ministerului de Interne şi cel al Autorităţii Electorale Permanente.

„Este adevărat că postul de preşedinte este acum vacant. Judecătoria l-a declarat liber de o lună şi ceva, dar pentru că documentele se plimbă ceva mai greu, decizia instanţei a ajuns la Prefectură pe 7 sau 10 decembrie. În acest sens, noi am făcut o cerere în care am cerut să ni se spună care este atitudinea Prefecturii faţă de legile în vigoare, privind organizarea alegerilor la nivelul CJ pentru funcţia de preşedinte. Prefectura, la rândul ei, a făcut demersuri la Ministerul de Interne şi la Autoritatea Electorală Permanentă. A primit un răspuns de la Ministerul de Interne şi un alt răspuns de la Autoritatea Electorală, dar cu anumită ambiguitate ambele răspunsuri şi de aceea, domnul prefect a alăturat cele două texte şi le-a trimis la Ministerul de Interne, forul de care depinde Prefectura, pentru a afla răspunsul corect. Deocamdată, nu s-a primit niciun răspuns”, a declarat Mortu.

Viorel Mortu a fost votat ca preşedinte interimar al Consiliului Judeţean pe 23 decembrie 2014, de majoritatea PSD-PC-UNPR, la patru luni de la suspendarea fostului preşedinte, Gheorghe Bunea Stancu, cercetat sub control judiciar pentru fapte de corupţie.

Lasă un comentariu