Brăila: Consiliul Judeţean a stabilit criteriile pentru concesionarea Lacului Blasova

Versiune tiparSend by emailPDF version

Consilierii judeţeni au aprobat în ultima şedinţă de CJ criteriile pentru concesionarea Lacului Blasova.

Consilierii judeţeni au hotărât că cel care va câştiga licitaţia pentru lacul Blasova, aflat în perimetrul comunei Frecăţei, va avea de plătit o redevenţă de cel puţin 800 kg grâu/ha, pentru o perioadă de 15 ani, iar asta cu condiţia de a accesa fonduri europene. Dacă nu, perioada concesionării se va diminua la 10 ani.

Proiectul a fost adoptat cu 28 de voturi "pentru" şi o abţinere din partea liberalului Ovidiu Nechita, iar ţărănistul Gheorghe Chiru a refuzat să participe la vot.

„De-a lungul timpului m-am întrebat permanent ce e cu acest lac. La şedinţa trecută am spus câteva lucruri. Mă miră absenţa preşedintelui PSD-ului la şedinţa noastră de consiliu, adică a primarului municipiului. Concesionarea acestui lac nu ajută judeţul nici financiar şi în niciun fel. Noi trebuia să avem o viziune cu totul altfel despre acest lac. Nu una în care scăpăm de ea pe termen de 45 de ani. Nu vreau să fiu parte la o chestie care aduce atingere imaginii Consiliului. Nu avem niciun avantaj din punct de vedere financiar. Acolo se pot câştiga bani de 10 ori mai mult şi în alte condiţii. Lucrurile nu sunt în ordine”, a declarat Chiru.

Amintim că, în urma unei hotărâri de guvern din 2004, a fost transmis, din domeniul public al statului, în cel al judeţului Brăila şi administrarea Consiliului Judeţean, un teren de 375 ha, reprezentând Lacul Blasova. În 2005, lacul a fost concesionat în suprafaţă totală prin licitaţie, pentru o perioadă de 10 ani, printr-o hotărâre de CJ, către SC "Gropeanu Com" SRL Brăila, aparţinând omului de afaceri Aurică Gropeanu.

Lasă un comentariu